Libertatea de exprimare....

Principiile sunt apărate teoretic de fiecare dintre noi. Construim ipoteze imuabile şi părem dispuşi oricând să sacrificăm totul pentru ele. Diferenţa dintre teorie şi practică este însă foarte mare, iar oamenii care înainte de conflict se dovedeau mari strategi, ajung de multe ori prin colţuri, încercând pe cât posibil să nu fie observaţi. Principiile apar strălucitoare, însă atitudinea celor ce se ascund în spatele acestora lasă de dorit. Omul este un animal raţional şi nu poate să îşi nege esenţa. Conservarea propriei fiinţe este mai importantă decât orice principiu. Şi nu este absolut nicio problemă atâta timp cât recunoaştem asta. Să renunţăm însă la ipocrizie dacă vrem să facem cu adevărat ceva. Să luptăm pentru cauză în sine şi nu pentru plăcerea de a lupta. Sau, dacă ştim că doar lupta ne interesează, să ne asumăm egoismul. Este timpul să fim cinstiţi faţă de noi înşine.
Libertatea de exprimare este unul dintre cele mai disputate subiecte ale ultimilor ani. Conflictul dintre civilizaţii are în centru această problemă, a dreptului individului de a spune orice. Este evident că atunci când oamenii sunt lăsaţi să îşi exprime liber ideile, părerile lor vor varia. În acel moment, trebuie să fim capabili să garantăm existenţa acelor păreri. Libertatea de exprimare nu pretinde în fond nimic. Nu trebuie să urmăm părerea oamenilor, însă trebuie să le oferim dreptul să şi-o exercite. Nu contează acţiunile efective, cât posibilitatea de a acţiona. Atunci când şti că poţi să alegi eşti liber. Chiar dacă vei alege într-un mod tradiţional, libertatea ta constă în ipotetica revoltă, care iată, îţi este permisă. Libertatea de exprimare nu înseamnă să spui orice, ci să ştii că îţi poţi permite să spui orice.

Atunci când lupta nu presupune sacrificii, oamenii sunt dispuşi să plece la război. Eroii de conjunctură sunt pretutindeni, însă foarte puţini admit asta. Ne credem importanţi, ne credem speciali, construim edificii filosofice pentru a ne justifica acţiunile, în loc să recunoaştem pur şi simplu că suntem oameni. Da, este normal să încerci să profiţi la maximum de ocaziile care ţi se ivesc, însă este la fel de normal să recunoşti asta, să admiţi şansele oferite.
Caricaturile nordice care au ofensat întreaga lume musulmană erau elemente perfect justificabile, însă într-o societate liberă. Autorii lor trebuiau să se aştepte la astfel de reacţii şi să şi le asume. Să nu ne ascundem în spatele unor principii absolute, să acceptăm că totul ţine de context şi să fim gata să ne apărăm propria subiectivitate. Nimeni nu pretinde înţelegere, nimeni nu le cere adepţilor unui cult să accepte denigrarea acestuia, tocmai pentru că acceptul lor nu contează. Putem să ridiculizăm orice, fără să obţinem în prealabil aprobări. Nu avem de ce să implorăm acordarea unui drept pe care deja îl avem. Da, se va răspunde cu violenţă în cele mai multe cazuri, o violenţă pe care putem să o ridiculizăm încă şi încă o dată. Este firesc, este natural, şi nu trebuie să ne scandalizăm. Trebuie pur şi simplu să învăţăm să acceptăm reacţiile oamenilor, aşa cum sunt ele. Fără să negăm, fără să renunţăm la principiile în care credem.
Nu trebuie să existe paravane, nu avem nevoie de scuze. Totul este subiectiv, lumea se împarte în diferite sisteme. Noi facem parte dintr-un astfel de microsistem şi trebuie să luptăm pentru el, fără însă să uităm că sistemul nostru s-ar putea să fie greşit. Nu avem nevoie de principii absolute pentru a lupta, viaţa este mult mai simplă. Atâta timp cât înţelegem că totul este un joc savuros, ne vom bucura de fiecare moment de luptă încrâncenată. Totul contează şi nu contează nimic de fapt. Dacă înţelegem că nu există valoare, fiecare lucru va deveni important în ochii noştri. Dacă înţelegem că teoria nu are nicio legătură cu practica, vom trăi mai bine şi vom şti să acţionăm bazându-ne pe impulsuri simple, fără să problematizăm inutil. Suntem incoerenţi prin însăşi natura noastră şi nu este nimic rău în asta.
Dacă credem cu adevărat în libertatea de exprimare, trebuie să învăţăm să fim relaxaţi. Părerile divergente vor exista întotdeuna, vom fi contestaţi, atacaţi. Aceasta este realitatea şi trebuie să învăţăm să o acceptăm şi să ne bucurăm de ea. Respingem ceea ce nu ne convine şi mergem mai departe, fără să îngrădim nimic. Dacă noi nu suntem de acord nu înseamnă că nu există valoare. Nu contează până la urmă părerea noastră şi asta înseamnă forţă. Iată esenţa libertăţii de exprimare. Fiecare poate să spună ce vrea pentru că fiecare este liber să asculte sau nu. Să nu le pretindem însă tuturor să fie de acord cu această libertate. Esenţa liberului arbitru este chiar existenţa celor care îl contestă. Da, există libertate tocmai pentru că vor fi oameni care se vor lupta până la ultima suflare pentru a o suprima. Nu trebuie să ne scandalizăm, nu trebuie să renunţăm. Trebuie pur şi simplu să râdem cu sinceritate şi să luptăm mai departe.
Dacă vrem să ne apărăm sistemul de valori, trebuie să fim dispuşi să renunţăm la ceea ce avem deja. Nu poţi învinge dacă nu rişti. Nu este nicio problemă dacă refuzi riscul, însă trebuie să recunoşti asta în loc să iroseşti timpul celor ce s-ar putea baza pe ajutorul tău. Vremea democraţiilor sforăitoare a trecut, astăzi miza este acţiunea. Să vorbim mai puţin, să facem mai mult şi mai ales, să învăţăm să nu ne mai împiedicăm atât de mult de cuvinte. Acestea sunt importante tocmai pentru că de fapt nu au nicio importanţă.
Libertatea de exprimare este garanţia progresului social. Totuşi nu trebuie să progresăm cu toţii. Unii dintre noi vor rămâne în urmă, este firesc, selecţia naturală continuă să funcţioneze. Să o acceptăm şi să învăţăm să nu ne mai lamentăm atât de mult. Nu este nimic grav, nu este nimic ce nu poate fi depăşit cu un zâmbet.
Atentate vor mai fi. Nu îi poţi convinge pe terorişti să se oprească la fel cum nu ar trebui să îi poţi convinge nici pe oamenii liberi să renunţe la ideile lor. Aşadar să nu ne mai scandalizăm când cineva ne spune că ar fi mai bine să spunem altceva. Dacă ţinem cu adevărat la mesajul nostru, ne vom lupta pentru el în orice condiţii. Nu justificările trebuie să căutate, ci soluţiile pentru a impune mesajul. Lumea aparţine învingătorilor şi suntem singurii care putem alege dacă vrem sau nu să ajungem în vârf.
Libertatea trebuie apărată doar de cei dispuşi să lupte fără ipocrizie pentru ea. Altfel, se transformă într-un concept steril. Suntem liberi să spunem orice şi dacă vrem să o facem trebuie să ne asumăm consecinţele, oricare ar fi ele. Majoritatea poate sau nu să aibă dreptate, totul ţine de nuanţă. Să învăţăm să ne jucăm. Libertatea de exprimare nu are până la urmă legătură cu ceea ce vrem sau nu să spunem...

Sursa : http://www.poezie.ro/index.php/essay/246650/Libertatea_de_exprimare