vineri, 19 martie 2010

Sporul, bată-l vina …


În data de 19.03.2010 în şedinţa CC (consiliu de conducere) s-au discutat propunerile pentru acordarea primelor de până la 50% ce se acordă personalului din sistemul administraţiei penitenciare care efectuează lucrări de excepţie ori execută misiuni speciale, în jurul orei 13.00 au început să apară rând pe rând ofiţerii cu funcţii de conducere care fac parte din CC, unii mai morocănosi, unii mai plictisiţi iar alţii cu un zâmbet în colţul gurii, zâmbet provocat poate de lumina caldă a primăverii care pătrundea prin geamurile sălii prevestind parcă ceva bun. La câteva minute după ce toată lumea s-a aşezat comod pe scaunele “ergonomice”, şi-a facut apariţia şi d-nul director care a deschis “lucrările”. Unitătii noastre i-au fost atribuite un număr de 12 prime, care conform proportionalităţii calculate de noi ar fi trebuit sa fie cam asa:

Operativ : ofiteri (1) ; agenti (8)
Ad-tiv : ofiteri (1) ; agenti (2)

Ei, dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, în urma hotărârii domnului director (ultima decizie îi aparţine întotdeauna…), la final proporţionalitatea (corectă??) vazută de dânsul arăta aşa:

Operativ : ofiteri (2) ; agenti (6)
Ad-tiv : ofiteri (2) ; agenti (2)

Mă rog, s-au făcut propuneri, destul de multe ca şi număr, acest lucru însemnând că avem oameni de valoare nu ??... insă câştigătorii au fost următorii:

Operativ : Ofiteri
1. D-nul Gavrilas O. (imputernicit DASDRP)
2. D-nul Director (dacă va fi în cărţile ANP-ului)
Agenti:
1. D-nul Circu D.
2. D-nul Budurlean N.
3. D-nul Negru P.
4. D-nul Moldovan D.
5. D-nul Rusu Nic.
6. D-nul Sirb V-le

Ad-tiv: Ofiteri
1. D-soara Opris L.
2. D-nul Barna D.
Agenti:
1. D-nul Butur I.
2. D-nul Singeorzan I.

Ştiu foarte bine că foarte mulţi dintre noi cu ocazia acordării diferitelor prime ne simţim neândreptăţiţi, ştiu foarte bine că de foarte multe ori aceste prime se acordă în mod subiectiv…, nu spun aceste lucruri cu intenţia de-a acuza pe cineva de ceva, însă asa cum arătam mai sus, au fost multe propuneri ce vizează colegi de-ai nostri, ofiţeri si agenti, care ar fi putut beneficia de această primă. Dar am speranţa (dacă aceasta mai există) că aceştia vor fi in “cărti” lunile viitoare si că la baza propunerilor viitoare vor fi ca etalon profesionalismul, care să fie analizat cu obiectivitate.

Who are the next ... ?????

53 de comentarii:

Anonim spunea...

Hm,m-ai vazura-ti voi directori fara prime de soiul asta?De Circu ,Moldovan si Singeorzan ca sa mai zic?

Anonim spunea...

Abonamentele revin in forta ...puneti-va centurile !!! Intrebarea noptii : ghici cine la propus pe Pompei ?????

Anonim spunea...

Mai colega, dar alti ofiteri de valoare nu mai avem ??? Un Lazar, Lacatis ...??? ...ofiteri ca acestia sunt poate "NO NAME" fata de imputernicitii care acum sunt la butoane...si mai spune directorul ca promoveaza profesionalismul...

Anonim spunea...

Probabil Lazar si Lacatis nu joaca dupa cum li se cinta,inca mai sint verticali,(sper ca multa vreme de aici incolo)cu ceilalti ne-am lamurit

Anonim spunea...

Ooooo, o sa vedem daca managementul practicat de director o sa aiba sorti de izbanda in fata domnului dr.Bala, ca de, daca domnul doctor a avut o tonalitate ridicata la bilantul ANP de ce sa nu aiba si directorul in relatia cu subordonatii aceeasi tonalitate, deh, sa fie in trend. Cat despre "cartea cartilor"....vom trai si vom vedea.....

Anonim spunea...

O intrebare nevinovata : domnule presedinte, de la cabinetul medical nu a fost propus nimeni ??...nu de alta, dar vreau sa stiu cum santem apreciati de seful nostru direct...???

AdMin spunea...

Nu a fost propus nimeni. Dar stiu ca in optiunile medicului sef era Ionel Sarmasan...motivele pentru care nu s-a concretizat si cu lansarea propunerii in CC nu le cunosc.

un paznic spunea...

Astept reactia "Carcotasului de serviciu" sau poate astept degeaba???? Cat despre impartirea acestui spor nici actualul director nu poate sa nu-si plateasca slugile.Domnul director poate se gandeste sa dea de fiecare data acest premiu acelorasi colegi (Circu ,Moldovan D. ,Negru P.,Budurlean ,Singeorzan)pentru ca nu cumva acestia sa plece si Doamne fereste in acest caz se inchide unitatea ca de.. nu putem functiona fara ei.Adevarul este ca de fiecare data cand unul din ei este in concediu se simte lipsa lui; anumite treburi raman nefacute sau sint facute de mantuiala si trebuie sa vina acesti luminati sa le rezolve.Adevarat santem binecuvantati sa avem printre noi asemenea "titani",pe care trebuie sa ii pretuim la adevarata lor valoare.Propun crearea unor premii cu numele acestora pe care bineinteles sa la acordam tot lor iar unele sectii sa se numeasca "sectia Circu sau Negru ,sa nu mai fie PC1 sau 2 sa fie PC Singeorzan sau Moldovan magazia de serviciu sa fie magazia Budurlean ,etc. Domnule director eu nu sant suparat eu cred ca este o relatie stapan - sluga. La mai multe premieri asa si avansari la fel. :)Ne meritam conducatorii :(

Anonim spunea...

TRAIASCA MUNCA IN ECHIPA ! TRAIASCA SEFII ACESTEIA !

Anonim spunea...

favoritisme .ce va mirati credeati ca se v a schimba ceva? abonatii sunt abonati ar trebui crearea premiilor speciale doar pentru titanii astia care au inventat apa calda si mersul pe jos sa nu uitam si de unu ca veterinaru sluga cu plecaciuni si leganat a directorului.... a venit si vremea lui oare cum da l-a saltat pe sefu reeducarii ? era un trio......

Anonim spunea...

...sefu reintegrarii (o eminenta cenusie de altfel) poate e programat pe luna aprilie...stii tu, sa nu bata la ochi...BRAVOOOO

by black_man spunea...

Ar fi util si un computer tomograf pentru a descoperi lipsurile din creier ale celor ca Negru P, Moldovan D, Circu D, Miron C ce se cred centrul Universului si va mai propun inca ceva si anume : sa nu mai inghitim mizeriile celor din jurul nostru, sa nu mai suportam ipocrizia pe langa noi, sa nu acceptam mediocritatea ridicata la rang de excelenta, etc...

Anonim spunea...

CIRCU in varianta politista http://www.videonews.ro/action/viewvideo/40603/Un-politist-care-isi-iubeste-meseria/

Anonim spunea...

D-le presedinte ,va rog sa faceti corectura sau mai bine zis completarea la asa zisa optiune in ceea ce priveste propunerea pentru obtinerea de catre subsemnatul a sporului de 50%, avand in vedere ca dispuneti de informatii suplimentare:)!!
In alta ordine de idei ,va rog sa va amintiti parerea mea privitoare la regulile postarii si la spalatul rufelor in public.
Vreau sa le reamintesc celor care ma cunosc si celor care inca nu au reusit acest lucru ca prefer sa spun lucrurilor pe nume si -la vedere- nicidecum sub protectia anonimatului.In consecinta ma delimitez de orice comentariu lansat pe blog de unii asa zisi ,,prieteni ,,(pe care singur mi i-am facut -recunosc asta-)si care ar putea fi lasat sa se inteleaga ca i-mi apartine.Daca o sa am ceva de spus candva pe blog, n-o sa ezit sa o fac dar sigur cu numele real.Cam asta-i. Sa auzim si de bine!RESPECTE:):)!!
Ionel S.
Numai de data asta o sa semnez,,anonim,,:):)!!!!!

AdMin spunea...

ptr.20 martie 2010, 17:30 "parerea mea privitoare la regulile postarii si la spalatul rufelor in public" - cunosc foarte bine parerea ta, iar comentariul pus de mine nu cred ca a fost ofensator, pur si simplu am spus ca nu a fost nici o propunere S.I...suma respectelor :) :) ...multumiri ca vizitezi blogul si te mai asteptam cu comentarii indiferent sub forma care vor fi postate...

Anonim spunea...

Aveam nevoie de un blog, unde sa ne scriem "pasurile",ideile, propunerile, fara frica ca vom fi taxati:obtuzi, comunisti, expirati agramati,etc...deci scrieti, scrieti....

Anonim spunea...

@20 martie 2010, 17:57 Subscriu la ceea ce ai scris tu, mai ales ca atata timp am trait in permanenta cu "pumnul in gura", este firesc si normal in acelasi timp ca unor persoane sa nu le placa adevarul spus in fata (poate doare ??), dar in acelasi timp isi pot reanaliza comportamentul si sa faca corectiile necesare, bineinteles daca-si doresc acest lucru.....

Anonim spunea...

Sa inteleg ca unii din stimabilii nostrii colegi se simt jigniti si ofensati ? .Sa ii punem pe net fratilor!

Anonim spunea...

Oare Carcu,Negru,&co chiar se amagesc ca au primit sporul pe merit?Din punct de vedere al serviciului facut ma refer.

Anonim spunea...

In "strainatate" blogurile sunt folosite de directori pentru motivarea angajatilor, pentru a le arata acestora ca parerea lor conteaza. La noi se mentine inca metoda primelor, care este paguboasa atat financiar cat si moral. Ce pot sa mai spun...

un paznic spunea...

Prietene anonim de la "20 martie 2010, 22:50 ", Carcu ,Negru & co sant niste slugi ,perverse dar tot slugi raman ;dar nu sant prosti.Cum sa creada acest lucru ca au primit pe merit? Care merit?...Poate daca considera ca pupatul dosurilor este un merit. Asa o fi ! Ei ce parere au oare?

un paznic spunea...

Revin cu o completare si cu scuzele de rigoare ,comentariul meu de mai sus nu face referire si la Rusu N. si Sirb V.,acestia chiar au meritat acest premiu de 50%,si nu doar o poza pe un perete alaturi de alti "angajatii lunii". Chiar si numai pentru ca s-a reusit ca macar doi colegi sa capete pe merit acest premiu consider ca este o victorie ,mica e drept a sindicatului .Felicitari celor doi si nu lasati ca un premiu sa va indoaie coloana vertebrala. :))

AdMin spunea...

@21 martie 2010, 18:43 "consider ca este o victorie ,mica e drept a sindicatului"..., propunerile asa cum stiti vin din partea sefilor directi, care isi sustin (in scris) mai mult sau mai putin aceste propuneri, care sa se plieze pe criteriile emise de ANP..., asa cum spuneam, decizia finala in ceea ce priveste propunerile care sunt trimise la ANP spre aprobare apartin directorului si aici imi permit sa citez un coleg care a scris un articol in cronica penitenciara a unitatii, unde la finalul acelui articol spunea : "domnule director dumneavoastra aveti cutitul deci...taiati"...cuvintele sunt de prisos!!!

un paznic spunea...

Incearca Vasile sa faci un scenariu cine ar fi beneficiat de acest spor sau premiu (nici nu stiu ce este) daca nu ar fi fost cineva de la sindicat ,chiar si numai pentru a asista la modul de acordare al acestor premii. Atunci sa vezi ce imparteala iesea. Hai sa ne amintim cine luau acesti bani anii trecuti cand se imparteau la biroul 1 si nu se cunosteau beneficiarii ca de ... era confidential. Eu imi mentin parerea ca este o victorie a noastra a tuturor membrilor de sindicat ,si repet ma bucur ca pe langa Carcu ,Negru & co au mai avut loc si doi colegi care meritau acest premiu ( este vorba de Rusu si Sirb) sa fiu bine inteles.

Anonim spunea...

Proasta conceptia "aveti cutitul deci...taiati", poate să taie, la măsa pe plantatie, fie el si director, intr-o institutie de stat nu trebiue să găsim scuze că directorul face ce vrea, este vorba de bani publici. Oricum acest spor este o rusine,o metodă de a practica linguseala pe bani publici, lingăii i-au sporul de lins, iar cei care transpira pe sectii, la c... hotului, raman cu speranta, si iar.. , şi iar...,şi din nou voi mari sindicalisti găsiti scuza că directorul taie si spanzura. Vă declarati victoriosi doar pentru acordarea acestui spor in conditii celor doi colegi de la operativ, restul inseamna că nu s-au acordat corect, atunci de ce mai este nevoie de sindicat, oricum si inainte tot asa se acorda, nici o diferenta in prezent, va multumiti sa asistat la aceste sedinte doar sa faceti act de prezenta, de ce nu luati atitudine fata de aceste nereguli, scrieti la A.N.P, M.J , Prim Ministru, Presedentie, poate se va trezi careava si v-a desfiinta aceasta marsavarie, si va da nota "excelentului" director pentru managementul pe care îl practică.

AdMin spunea...

@21 martie 2010, 20:21
"voi mari sindicalisti găsiti scuza că directorul taie si spanzura" ; "atunci de ce mai este nevoie de sindicat"...multumesc mult pentru ANALIZA PROFUNDA pe care ai facut-o..., vreau sa ma felicit pentru initiativa mea de-a lansa acest blog..., incepe sa dea roade !!!...Te mai asteptam cu astfel de analize !!

Anonim spunea...

Dincolo de efectul de descarcare a tensiunilor si nemultumirilor acumulate, comentariile oglindesc perceptia oamenilor despre alti oameni si despre felul in care acestia fac sau nu fac lucrurile. Iar oglinda care ne arata pe noi insine nu e prea magulitoare. Sub protectia anonimatului, iti ramane propria constiinta drept cenzura pentru ceea ce postezi. Adevaratul exercitiu democratic este foarte greu de insusit pentru noi romanii in general iar pentru sistemele excesiv de centralizate ca si ANP este mult mai greu,cele mai grele victorii dar si cele mai dulci sunt cele impotriva ta insuti,este foarte greu sa schimbam conceptii, stereotipuri de gindire, mult mai usor este sa vedem oriunde manipulari,spioni si forte straine{chestia asta imi aminteste de Ceausescu la 21 decembrie}.Nu este usoara sarcina pe care v-ati asumat-o cind ati infiintat acest blog,dar sunt convins ca erati constienti de acest lucru cind ati inceput,sunt sigur ca sunt si satisfactii, acestea va vor ajuta sa treceti peste comentariile gretoase, noi toti cei care abia apucam sa ajungem acasa pentru a deschide calculatoarele sa mai vedem ce s-a mai scris pe blog ,ce s-a mai comentat, sa ne dam replici unii altora ,sa nu ne mai simtim singuri ;sigur va ajuta caci pina la urma comentariile constructive vor fi net majoritare. Sa aveti o seara buna cu totii...iar tu Vlad, continua ceea ce ai inceput...!!!!

Anonim spunea...

Daca eu, un simplu paznic as hotari cui sa dau "prima" as da-o cui m-ar ajuta pe mine mai mult. Ca minte luminata (cu si fara imputernicire) cred ca e nevoie sa se tina cont si de parerea majoritatii personalului pentru a nu crea tensiuni inutile mai ales ca se stie din vechime ca majoritatea nu greseste. VOX POPULI...
Cat despre nominalizarea nr 1 de la operativ-agenti sunt convins ca 95% se simt profund jigniti
MAMULOS

Anonim spunea...

E un inceput! Si e bine ca se va da lunar!
Daca nu vor fii aceiasi de luna precedenta atunci vor avea acces mai multi la acest spor si nu va mai fi impresia ca sunt abonamente la acest spor.
(Calauza)

Anonim spunea...

Nominalizarea nr.1,op.agenti- we leadership!

numarul 4-drink godson with godfather
numarul 1 ad-tiv.-here I learned to write
numarul 2 ad-tiv.-live to jail

Anonim spunea...

de number one împuterncitul de la operativ , mare ofiter, non coment, doar că el merită , tot e sudoare de atâta muncă, va tine sa comentati numai de cei de la ad-tiv si reeducare.

Anonim spunea...

1+4=big family

Anonim spunea...

Moderatorule fa ceva sa se poata comenta in spatiu dstinat pentru comentarii sau ne lasi sa ne exprmam in neant. Sa-ti fie rusine...ha,ha

Anonim spunea...

Referitor la comentariile unor anonimi doresc sa va informez ca dupa 15 ani de serviciu am beneficiat in anul 2008 pt.prima data de un spor de 50% ,nu cum s-a spus ca as fi abonat la acest spor.Inainte de anul 2008 au beneficiat de acest spor unii colegi care aveau vechime mai mica decat mine si consider ca au meritat acest spor facandu-si serviciul exemplar.No comment.Eu am beneficiat dupa 15 ani de serviciu de acest spor,,Prietenii “stiu de ce.Am fost propus si pt. anul 2010 pt. o perioada de 3 luni sin u se stie daca vom primi acest spor.In anul 2007 au mai fost propusi colegi si a primit doar unul singur.Imi permit sa fac 2 propuneri pt. domnul Vlad:
1.la cei care sunt propusi pt. acordarea sporului de 50% sa se mentioneze cand au mai beneficait de acest spor si pt. ce perioada .(ca tot vorbim de transparenta)
2.sa-mi scrie numele correct(tin foarte mult la acest lucru).
Referitor la propunerea facuta de un alt anonim apreciez gestul acesta si astept sa se materializeze cu o singura propunere:-daca mai este posibil sa se faca rocada intre mine si Budurlean avand in vedere ca eu am fost mai mult la magazie si el mai multe pe sectie .(am vorbit cu Nicu in seara asta si este OK).
Apreciez aparitia acestui blog si ii doresc viata lunga.O sa-mi permit sa fac si eu unele comentarii pe acest blog cu mentiunea ca de fiecare data o sa-mi dau numele,nu vreau sa fiu un anonim(este plina lumea de ei si nu am loc).Cand o sa am ceva de spus o sa spun fara nici un fel de problema pt. ca:,,Eu cand vreau sa fluier…Fluier”!(un film romanesc pe care vi-l recomand cu caldura).
In rest mult NOROC si SANATATE ca-i mai buna decat toate…no ca era sa uit pt dinamovisti:FORTZA STEAUA!!!
DANIEL CARCU

Anonim spunea...

Mai ,mai,ce mielusel imi esti dintr-o data.Lasa magistre, ca stim cite parale faci mataluta.
Da' cu "noi conducerea" cum stai?Mai faci parte din staif?

iceman spunea...

@22 martie 2010, 21:23 ,,Prietenii “stiu de ce...
Te intreb pe tine dragule:Dobroiu si...?(cam atit)

Anonim spunea...

@22 martie 2010, 18:51 Ar trebui sa tremuram?Uite ca eu tremur cu anticipatie.Vai ce frica ma apucat!

Anonim spunea...

Domnule Carcu Daniel(asa e bine?)

Prin prezenta doresc si eu la rindul meu sa va aduc la cunostinta ca nu doresc sa ma informati nimic.Capisci?

Lasa-neee,lasa-neee !!!

Haidi pa !

un paznic spunea...

Uite ce oaspete de seama ne-a onorat cu postarea (era sa spun cu prezenta) ,Carcu ;vorbeste de transparenta el. Hai uimeste-ne cat de nedreptatit ai fost in acesti 15 ani de care zici tu si spune-ne frumos, de cate ori ai beneficiat de salariu de merit,(daca se poate cu ani sa vedem si abonamentul)cate avansari la exceptional si inainte de termen ai avut si daca nu cer prea mult spune-ne ce merite asa de exceptionale ai avut? Sa fie un merit deosebit faptul ca impreuna cu prietenul (cine se aseamana sa aduna)tau, Negru P. ai pus umarul si o declaratie pentru a fi dat afara fostul coleg Colta A.? Sa fie un merit ca aproape toti colegii se feresc de tine(aici intra si unii ofiteri)? Din partea mea fa ce rocada vrei tu, spiritual de duzina ce esti. Oricine poate posta sub ce nume doreste si fii tu linistit nimeni nu doreste sa iti vada numele si aici. Inca o dovada de imfatuare" nu vreau sa fiu un anonim(este plina lumea de ei si nu am loc)"fii linistit esti si tu un mare anonim si ai si tu loc in aceasta lume. Respectul tuturor se dobandeste nu se impune, asa cum esti tu obisnuit sa faci si chiar tu crezi ca cineva din aceasta unitate chiar te respecta? Nu pot crede ca poti fi asa idiot. Nici chiar parsivul de Negru nu te respecta. Te crezi si al dracului de spiritual cu acea urare, sau iti zici ca "da bine" pentru imagine.Vomit . Imi pot inchipui cat apreciezi acest blog si cata viata ii doresti.

Anonim spunea...

@ un paznic

Nu ma boule, numai tu esti cinstit, corect, spirtual, bun coleg si iubesti "blogul asta". Ceilalti, nu. Mars, scarba ordinara! Mars jigodie imputita, ca ne faci dreaqului de ras.

AdMin spunea...

Incepand din momentul de fata, toate comentariile care nu se incadreaza in regulile de postare vor fi sterse (fara suparare). Va multumesc.

Anonim spunea...

Ca sa vezi ca eu doresc transparenta iti prezint abonamentul cu salariile de merit,nu stiu exact anii in care am primit dar stiu ca in 18 ani am primit de 5 ori,si asta pt.ca nu am avut merite deosebite,caci daca aveam merite deosebite primeam de mai multe ori.Daniel Carcu

MAMULOS spunea...

"Domnule" carcu
Nu pregatirea ta profesionala lasa de dorit, ci atitudinea ta fata de colegi, felul in care te raportezi fata de ei si mai ales faptul ca acest lucru este ridicat la rang de mare merit de catre
conducere
Gindeste!

Anonim spunea...

Domnule moderator,
Am scris aseara una scurta in jurul orei 21.30 si am dat numele lui Ionel S. doar pentru ca s-a semnat si sa inteleaga ca era pt. el.Nu am folosit limbaj trivial si m-am incadrat in restrictiile impuse.As vrea sa stiu de ce nu s-a publicat

Anonim spunea...

d-le carcu[ a se citi carcule ]tu vorbesti de trnsparenta,care"fie vorba-trenoi",tu faci totul pe la spate,asa cum sti tu mai bine,ai luat slariile de marit pentru ca faci parte di zodia varsatorului si nu pentru ca ai fi avut ceva merite deosebite.

Anonim spunea...

vad ca multi sunt deranjati de numirea facuta pentru salariile de merit
sa va spun un "secret",de acum ca sa nu mai fie candidati pentru aceste salarii,va incepe o 'vanatoare' de agenti,in care v-or fi implicati st. si lst ,prin presiunea pusa pe cestia sa gaseaca nod in papura si uite asa se vor suptia randurile celor care ar putea lua acest salar.
asa se va muta atentia de la cei vizati de'tinere in brate' si 'abonati ' la acest salar si li se va pune in carca toata vina st. si lst.
tot ce am scris mai sus e doar utopie si trebuie tratata ca atare,nu cred ca am deptate,judecati si voi!!!

Anonim spunea...

@23 martie 2010, 18:07 Aceste comentarii dovedesc clar faptul cit esti de apreciat si stimat.Daca ai avea cit de cit minte,(desi ma indoiesc) ar fi cazul sa iti pui o seama de intrebari,si sa iti revizuiesti atitudinea fata de o mare parte din colegi.

iceman spunea...

@23 martie 2010, 15:30 Hello cumetre!suferi de Boala lui Kanakis sau Delirium tremens?Esti cumva in sevraj?Du-te mai omule la spitalul 9 ca mai au un loc si pentru tine!
Asa apucaturi mai rar.

Anonim spunea...

23 martie 2010, 18:07..Carcu, colega, in mod normal nu ar trebui sa te supere aceste comentarii deoarece ele reflecta ceea ce esti, respecta si vei fi respectat, nu fi arogant cand nu e cazul sa fi....priveste-te in oglinda si retuseaza imperfectiunile pe care le ai...numai tu si "imaginea" ta au de castigat...

PS. Ar trebui sa le multumesti tuturor colegilor care au postat comentarii vizavi de persoana ta, deoarece ti-au facut reclama gratis....

Anonim spunea...

@ 23 martie 2010, 22:54

S-a trezit si "fecioara neprihanita" sa vorbeasca. Bai, minte inghetata, nu mai judeca tu pe altii, ca te stim ce-ti poate caracterul si gura. Pe blog, te dai usa de biserica si in parnaie esti "gigi smecheru satului". Sazi la un loc, deontologule, ca demagogi ca tine sunt pe toate gardurile. Daca tot esti asa de "viteaz" de ce nu postezi tot timpul cu pseudonimul tau de babalau? De ce o dai si pe anonime, baaai? Vezi ca trecem la nume si prenume, sa te vedem daca te mai tine vitejia in spatiul virtual, bai smecherie de scena!

Anonim spunea...

@24 martie 2010, 09:32- lol,hai sictir,ca o dai in sf-uri.

Anonim spunea...

DAR OAMENI CA SI MUNTEANU D.,LAZAR C.,LACATAS M. SAU ALTI NU MERITAU?NIMENI NU LE POMENESTE NUMELE.A FI OM E LUCRU MARE ,A FI TONT NUI O EROARE.....

Observator spunea...

Carcule, baiatule nu te mai amari pentru ca asta e imaginea pe care ti-ai construit-o singur si prin mijloace demne de ierarhia mafiota.Cu blogul asta ai si tu noroc si vezi adevarata ta imagine in randul colegilor...De indreptat , la tine nu cred ca poate fi vorba ,pentru ca e cam tarziu dar poate parerile astea ale colegilor (nu subalterni)o sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte de a face o cheie cuiva sau de a-l baga la apa.Si las-o mai moale cu ``adusul la cunostinta`` ca asta nu va tine la nesfarsit!!Pacat ca nu am putut citi comentariile alea care au fost sterse de administrator, ar fi fost o delicatesa.