Teoretic, sistemul penitenciar se află în fața unei provocări fără precedent, cel puțin în istoria cunoscută mie.
În același timp, sunt create premise și pentru o iesire la pensie a unui număr important de lucrători cu experiență dar și pentru intrarea în sistem a sute de tineri interesați de o carieră în domeniu.
Procesul
de IEȘIRE – INTRARE așa cum este perceput în acest moment, nu va crea o
ciocnire a generațiilor pentru că, teoretic, nou veniții vor plomba
găurile produse prin pensionare.
În
fapt, privit prin prisma relativității opțiunilor pentru pensionare (în
cazul cărora NU există certitudini și statistici clare) procesul pare
să încline balanța în favoarea sensului INTRARE care, cel puțin pe
termen scurt, va asigura resurse umane suplimentare în majoritatea
unităților din sistem.
În aceste condiții, + (plus) cu – (minus) pare să dea totuși + (plus) ceea ce este de apreciat.
Din
comentariile postate la articolele despre concursurile (deja în
derulare) de ocupare a funcțiilor vacante prin concursuri din sursă
externă răzbate un îngrijorător mesaj discriminatoriu privindu-i pe
potențialii nou veniți. Afirmații de genul: intrați pe ușa din spate, cei care ne iau locurile în unitățile de la noi de acasă, făcuți la apelul bocancilor și altele asemenea ar trebui să atragă atenția asupra modului cum vor fi primiți și integrați noii lucrători de penitenciare.
În
altă ordine de idei, rezultatele obținute de candidați la concursurile
deja finalizate nu dau prea multe speranțe sistemului de a achiziționa
material de calitate (vezi concurent singur pe post care a obținut cu
mare greutate nota … 2 și ceva).
Acest
tablou naște o altă întrebare al cărui răspuns influențează în mod
direct activitatea în unități – „Sistemul își dorește să ocupe locurile
vacante?”
Din
desfășurarea ultimelor concursuri finalizate se pare că, cel puțin la
nivelul funcțiilor specializate, se caută performanța. Așa că nu ar fi
exclus ca la finalul primei sesiuni de ocupare să descoperim locuri
rămase libere.
Iată
cum un demers de anvergură de completare a schemelor de personal nu
garantează o acoperire cu personal a nevoilor sistemului, așa cum a fost
planificată. Cu alte cuvinte … socoteala de acasă s-ar putea să nu se prea potrivească cu cea din târg.
Revenind
la situația actuală, fără certitudinea că cele câteva sute de posturi
vacante vor fi ocupate foarte rapid și cu grija că prima decizie de
pensie va atrage după sine alte valuri de pensionare, intuim licărirea
semnalelor de avarie ale sistemului.
Nu
propovăduim Apocalipsa dar intuim creșterea presiunii pe personalul
existent pentru că Ministerul Justiției și-a luat angajamente ferme de a
schimba ceva în sistem. Asta în condițiile în care se așteaptă cu
lunile un amărât de aviz pentru orice lucrare fără însemnătate. Undeva,
sus, este o ruptură. Perpetuarea acesteia creează alte rupturi la nivele
inferioare și așa riscăm să devenim un sistem fracturat al cărui
atribut geometric marcant să fie …. cercul vicios.
Nu
este de neglijat nici situația generală din societate. Poate că mulți
dintre candidații înscriși pentru locurile vacante vor alege să studieze
temeinic bibliografia pentru că nu-și vor mai pierde timpul cu
Eurovision, Olimpiadă sau Campionatul European de Fotbal, nu vor mai
merge la vot ca să nu dezvolte relații neprincipiale cu persoanele
condamnate sau, și mai trist, vor renunța la spectacolele de balet de la
Opera Română pentru simplul fapt că nu vor mai fi. Sau poate că vor
alege să nu se mai prezinte la examene știind că în următorii patru sau
cinci ani vor primi în loc de salarii cuburi de gheață.
Iată
că realitatea complexă în care trăim și ne desfășurăm activitatea
influențează în mod direct domeniul nostru de activitate, motiv pentru
care suntem datori să anticipăm mecanisme de autoapărare flexibile pe
care să le recalibrăm de fiecare dată când strategiile sunt pe cale să
eșueze.
Și cred că acesta este unul din răspunsurile la întrebarea „Pentru ce sunt bune sindicatele?”
Sursa : F S A N P
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu