sâmbătă, 28 martie 2015

ADULTER DE PENITENCIAR

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) înșeală așteptările propriilor angajați, devenind o instituție infidelă.

În urma unei teleconferințe organizată astăzi, 27.03.2015, de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), la care au participat și directorii unităților penitenciare subordonate, s-a decis ca numai angajații din penitenciarele spital să beneficieze de majorarea de 100 lei la salariu. Decizia restrictivă a fost luată astăzi, cu toate că, anterior, se stabilise ca și personalul medical din penitenciare să beneficieze de această majorare.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția asupra modului grobian de adoptare a deciziilor de către conducerea ANP, precum și asupra tratamentului diferențiat la care sunt supuși angajații.

NOTA BENE!

Domnul comisar şef de penitenciare Florin STANCIU, directorul Penitenciarului Târșor, a făcut notă discordantă la teleconferința de astăzi. Spre deosebire de ceilalți directori de unități, speriați că vor fi bătuți cu cașcheta udă dacă se pun în calea chestorului de penitenciare Cătălin Claudiu BEJAN, domnul Florin STANCIU a avut o atitudine PRO angajați.
Felicitări, domnule director Florin STANCIU!

Să revenim la…!

Într-o țară în care corupțiaminciuna, lăcomia și incompetența clasei politice pun în pericol viața și sănătatea societății civile, instituțiile statului devin unelte de opresiune, sugrumând valorile fundamentale ale democrației. Drepturile și libertățile devin deziderate irealizabile, iar omul o mașinărie mută.

Robert – Marius CAZANCIUC, ministrul Ministerului Justiției CE FACE?
Chestorul de penitenciare Cătălin Claudiu BEJAN, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor CE FACE?

Analizănd starea de fapt care trenează în penitenciarele românești, putem concluziona că cei doi decindenți sunt incapabili să conducă, în vremuri de restriște, destinele prea sărăcitului sistem penitenciar.

La nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) suprimarea dialogului social afectează dramatic modul de colaborare dintre angajator și organizațiile sindicale. Așteptarea în zadar a soluționării problemelor cu care se confruntă sistemul penitenciar a condus la acumulări de tensiuni în rândul angajaților care nu înțeleg de ce sunt răsplătiți cu atâta ostilitate și dispreț din partea factorilor decizionali.

Sursa : FSANP

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sa actionam!