joi, 19 februarie 2015

Ministrul Justiţiei Robert CAZANCIUC ne ”vinde” pentru 30 de arginţi

Ministrul Justiției Robert CAZANCIUC - un ministru inexistent, ineficient şi total dezinteresat de ”copilul vitreg” al mamei Justiţia: sistemul penitenciar.  Domn ministru înţelege să acţioneze prin inacţiune. Mai exact, dă drumul hăţurilor şi lasă negocierile privind acordarea majorării de 75% angajaților care desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă și duminică pe seama subordonatelor ”atotneştiutoare”.
 
Ministrul Justiției Robert CAZANCIUC își discriminează propriii angajați, umilindu-i, dezapreciindu-i cum nu a mai facut-o niciun ministru anterior.

Deși ne confruntăm cu o lipsă acută de personal, cu fonduri insuficiente pentru a susține sistemul penitenciar incapabil de a se adapta la realitățile sociale, cu un pachet de norme execuțional-penale aproape imposibil de pus în aplicare, Ministrul Justiției Robert CAZANCIUC adoptă soluția lașă de a-și sacrifica angajații din penitenciare asumându-și nesemnarea Ordinului privind acordarea majorării de 75% angajaților care desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă și duminică.

Interesul pentru penitenciare al ministrului Robert CAZANCIUC a atins în ultimul timp punctul critic al demagogiei. Organizațiile sindicale din penitenciare nu pot pune bazele unui dialog social cu un ministru (n.r. Robert CAZANCIUC – Ministrul Justiției) care uită ce promite.
Ministrul Justiției Robert CAZANCIUC a PROMIS:
  • Întâlniri lunare cu organizațiile sindicale pentru a rezolva problemele din sistemul penitenciar. NU S-A ȚINUT DE CUVÂNT! SISTEMUL PENITENCIAR ARE PROBLEME MAJORE.
  • Că va menține un echilibru permanent, va detensiona atmosfera din penitenciarele românești, îmbunătățind condițiile de muncă ale angajaților. NU S-A ȚINUT DE CUVÂNT! ANGAJAȚII DIN PENITENCOARE LUCREAZĂ ÎN ACELEAȘI CONDIȚII DE MIZERIE.
  • Că va depune toate diligențele ca Ordinului privind acordarea majorării de 75% angajaților care desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă și duminică să fie aprobat cât mai curând. NU S-A ȚINUT DE CUVÂNT! INACȚIUNEA SA NE FACE SĂ CREDEM CĂ ESTE: ORI RĂU-INTENȚIONAT, ORI INDIFERENT.
  • Că acordă majorarea de 75% ca o compensare pentru efortul uriaș depus de salariatii care au efectuat aproximativ 700000 de ore suplimentare necompesnate și mii de zile de concediu de odihnă neefectuate. NU S-A ȚINUT DE CUVÂNT!
Ministrul Justiției Robert CAZANCIUC își asumă să nu ducă la bun sfârșit inițiativa salutară a prim-vice-premierului Gabriel OPREA de a acorda o majorare la salariu de 75% angajaților care desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă și duminică.

Domnule Ministru al Justiției, Robert CAZANCIUC, dacă nu luați în considerare solicitările organizațiilor sindicale de a acorda o majorare la salariu de 75% angajaților care desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă și duminică, vă recomandăm să achiesați la inițiativa prim-vice-premierului Gabriel OPREA, partenerul dumneavoastră de guvernare, care a înteles să răsplătească eforturile salariaților din instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională! 

SURSA : FSANP

3 comentarii:

Anonim spunea...

Li se rupe de noi,cum li sa rupt şi pînă acum

Anonim spunea...

Buna ziua,
Imi plac articolele de pe blog-ul dumneavoastra; foarte argumentate si la obiect. Am aflat de acest blog de pe http://www.ziare100.ro/Bistrita-nasaud/

AdMin spunea...

Multumim pentru aprecieri !