vineri, 24 ianuarie 2014

FSANP - Timpul legal de munca si acordarea repausului

Domnului comisar şef de penitenciare Claudiu Cătălin BEJAN
Director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Stimate domnule director general,

Vă aducem la cunoştinţă faptul că în ultimul timp, în mod regulat, directorii de unităţi dispun o multitudine de activităţi, atât la intrarea cât şi la ieşirea din serviciu a personalului ce lucrează în ture, constând în activităţi de control şi percheziţii a camerelor de deţinere şi a deţinuţilor. Considerăm această stare de fapt un abuz şi o dovadă de lipsă de profesionalism din mai multe considerente, cum ar fi:
  1.  Percheziţia reprezintă o acţiune prin care se doreşte descoperirea eventualelor obiecte interzise aflate asupra deţinutilor, în scopul ridicării acestora. Dispunerea ei se face respectând prevederile art.271 din OMJ 1676/C/2010 pentru aprobarea Regulamentul privind siguranţa locurilor de deţinere, unde se spune ca această acţiune are un caracter secret,se execută la ore diferite, tocmai in vederea obţinerea rezultatelor urmărite.Ori în cazurile despre care vă informez lipseşte tocmai acest element, deţinuţii în cele mai multe din situaţii ne aşteaptă cu bagajul făcut în uşa camerei de deţinere. Motivul este tocmai predictibilitatea acţiunii prin efectuarea ei zilnică.
  2.  Această activitate generează un numar impresionant de ore suplimentare, care se suprapun peste cele generate de modul de desfăşurare a serviciului în schimburi, lipsa personalului, în cele mai multe din cazuri, făcând aproape imposibilă acordarea acestor ore.
  3.  Munca în schimburi, datorită faptului că se desfăşoară într-un regim ciclic diferit de cel în care lucrează corpul uman, supune personalul ce lucrează în acest regim la o suprasolicitare, căreia legislaţia muncii îi găseşte şi îi reglementează dispoziţii speciale, de la reducerea timpului de lucru sau încadrarea într-un program maxim de 12 ore de muncă, urmat de un repaus consistent,la plata unor sporuri ce acopera tocmai lipsa posibilităţii reducerii programului de muncă.
Ori, directorii de unităţi, încălcând prevederile legale şi dispoziţiile pe care le daţi, pentru care orice alt funcţionar public cu statut special ar plăti cu prezenţa în faţa comisiilor de disciplină, forţează aceste norme maximale de lucru, prelungind activitatea subordonaţilor în mod nepermis şi generând o vulnerabilitate majoră din punct de vedere al sănătăţii personalului, pentru care până în prezent nu au fost sesizaţi sau sancţionaţi.

O altă problemă majoră, este libertatea discreţionară a directorilor de unitate de a
dipune prezenţa la unitate, pentru a desfăşura anumite activităţi, a personalului aflat în
timpul său liber, deşi prevederile legale impun acordul acestuia şi situaţii temeinic
justificate.
Ori dacă luăm în considerare că la ora aceasta, sistemul penitenciar prin
conducătorii de unitate nu reuşeşte să aplice cadrul legal în ce priveşte repausul
săptămânal al personalulul care lucrează în schimburi, din dispoziţia acestora
programul maxim de muncă,prevăzut de legislaţia muncii, este prelungit ilegal fără
acordarea repausului necesar de refacere, dacă în timpul liber al personalului dispun
prezenţa la serviciu pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire profesională, obligatorie
a se desfăşura în cadrul programului normal de muncă, alte misiuni, sau mai rău numai
pentru a scrie un raport, atunci aveţi tabloul unor activităţi dispuse a fi desfăşurate fără a
avea un suport legal.

Aceste activităţi suplimentare produc grave prejudicii personalului, de ordin
familiar, de ordin medical, de ordin motivaţional si chiar uman.Lipsa personalului nu
trebuie să fie un factor de natură a suplimenta activităţi care prin natura elementului ce
lipseşte, omul, generează activităţi ce exced fişei postului pentru personalul aflat în
servici.

În consecinţă vă solicităm să dispuneţi renunţarea la această practică generalizată
în sistemul penitenciar, să dispuneţi măsuri, în calitatea pe care o aveţi, de reintrare în
legalitate precum şi acolo unde constataţi derapaje evidente să dispuneţi pedepsirea
celor vinovaţi.

În speranţa soluţionării cu celeritate a aceastei cereri, vă asigur de toată
disponibilitatea noastră pentru promovarea unui climat bazat pe respect şi dialog.

Cu deosebită consideraţie
Florin Şchiopu
Preşedinte
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Niciun comentariu: