Tribute…

… to the fighting uruk-hai!

Mai demult un prieten făcea o comparatie intre FSANP si un film de o oarecare notorietate. Ceva neintelegeri prilejuisera comparatia. Nici nu mai conteaza. Subsemnatul era, așa, un fel de Saruman iar noi, cumva, eram ăia răii. Avem așa un spirit al nostru, mai rebel. Mai altfel, mai greu de inteles, mai greu de explicat. Nepotrivită comparația, înțeleasă reacția.

O vreme m-am gândit la o replică pe temă. La vremea respectiva am avut câteva schimburi de politeturi, date fiind cele niscaiva neînțelegeri. P’ormă m-am gândit că nici măcar nu contează asta. Mi se pare și acum că nu ne-am înțeles. Nu suntem, noi cei care lucrăm în penitenciare, eroul pozitv al vreunei povești. Luptăm pentru o cauză pierdută, recidiva va fi o vreme undeva la 70%. Nimeni nu înțelege ce facem și cine suntem. Ei și ce dacă “noi credem în oameni”?!

Presa nu ne va iubi, vom fi veșnic de partea cu probleme. Ce facem cu toții bine va fi umbră, ce facem câțiva rău va fi lumină. Și, așa ne va ști publicul. Așa vom fi văzuți. Așa ne va percepe poate Alexandra Șinc. Ieri ați aflat poate cine este, dacă ne-ați citit site-ul. Demult știți cine suntem și că vom rămâne în umbră. Că ne va fi șef Alexandra sau un altul.

Suntem cei care nu vom defila de Ziua Națională. Deși, ne riscăm în fiecare zi viața. Suntem cei care nu vom primi cele mai bune dotări, deși totul se strică în jurul nostru. Suntem cei care vom purta uniforme vechi și rupte, deși pretenții sunt. Suntem cei care facem ceva ce puțini ar fi dispuși s-o facă.

Și, îmi amintesc de reacțiile de acum ceva timp la afirmația unui coleg care spunea că suntem un fel de “ocrotitori ai gropii de gunoi a societății”. Un deținut încerca să-l umilească, asta i-a fost reacția. Bună zic eu. Destui, m-au certat cândva pentru c-am folosit expresia.

Ciobanu Dorin a murit recent, pensionar de tânăr. O explozie, un incendiu, neștiut. Dânsul e cel cu replica. Căndva m-a învățat, nu singur, atâta meserie de supraveghetor câtă am știut și voi ști. O parte din ce sunt și ce reprezint îi datorez, lui și celorlanți neștiuți. Așa cum lumea asta ne datorează multe nouă, fără să știe.

Cine-a văzut deci filmul înțelege cum devine treba cu comparațiile. Suntem ăia neștiuți, neîțeleși, necunoscuți. Suntem aici, undeva, ne facem treaba. Că suntem buni, răi sau altfel. Suntem aici și facem, al dracului de bine, ce facem. Aviz celor care-și închipuie că pușcăria se întâmplă doar altora.

Recunoștință, deci, luptătorilor! Chiar dacă unora nu le place ce văd. Și, salutări celor doi prieteni care m-au inspirat. Unul care speră și celălalt care deja știe. N-a mai avut timp. Altfel, suntem încă destui! Și, dacă noi vrem, nimic nu ne poate opri.

sursa: FSANP