sâmbătă, 17 aprilie 2010

Putem scăpa de subiectivism?


         Să-ți arăti emoțiile la birou este neprofesional. Iar dacă mai dai frâu liber și subiectivismului, deja ai încălcat multe reguli. Acestea sunt "legi nescrise" și par a fi de bun simț. Insă putem fi siguri că dacă ne înfrângem emoțiile sau suntem mai puțin subiectivi, suntem mai productivi si mai eficienți?  Sau e doar o chestiune de nuanță?  Amintiți-vă numai de ultima promovare a preferatului șefului vostru, nu era vorba si de subiectivism? Măcar un pic?  Eu cred că subiectivismul de care dau dovada unii șefi direcți sau cei din conducerea unitații se poate observa chiar cu ochiul liber, adică la „vedere”…și aici mă refer în general la propunerile pentru diferite premieri, la aplicarea unor sancțiuni (vezi atenționarea scrisă) care de foarte multe ori au o doză  mare de subiectivism. Întodeauna conducerea unității  spune cu voce tare (apropiindu-se de urlet) că promovează profesionalismul și că dau dovadă de obiectivitate în toate deciziile pe care le iau, dar din practică se dovedește faptul că nu este chiar așa…, se știe foarte bine faptul că în aprecierea unui fpss se ține cont printre altele și de „cum se numește”, „pe cine are în spate”, „cine cu cine e rudă”, „cine pe cine periază” si asa mai departe….Poate mulți dintre șefii nostri nici nu realizează de fapt ce înseamnă a fi subiectiv, deoarece în cele mai multe cazuri nu țin cont și de părerile altora fiind convinși de faptul că întotdeauna au dreptate și că pâna la urmă deciziile finale le aparțin.
               Așa cum spuneam la început, să-ți arăți emoțiile la birou este neprofesional iar să-ti exprimi emoțiile nu este o problemă, o problemă devine în momentul în care emoțiile noastre sunt trecute prin filtrul minții și dintr-un banal disconfort, pornit de la o ofensă să spunem, poți ajunge la furie, dacă te gândești, de exemplu, că cel care ți-a spus-o este un subaltern sau o persoană pe care nu o agreezi.
               Singura modalitate de a trece de subiectivism este să aducem claritate în relațiile noastre. Să îi înțelegem pe ceilalți, să le înțelegem emoțiile, atitudinile și comportamentele, să reacționăm nu conform impulsului de moment ci să așteptăm să se clarifice situația, să fim corecți atât față de noi înșine, dar și față de ceilalți, să relaționăm fără prejudecăți și, mai ales, fără să ne ascundem după multe degete puse în fața ochilor noștri.
                De câte ori ați ales să faceți primul pas către cineva care nu vă este tocmai la suflet? Când ați spus ultima data "mulțumesc" din inima, privind în ochi persoana respectivă? Când ați stat ultima oară cinci minute gândindu-vă cât de corect sunteți cu voi înșivă și cu ceilalți? Poate e timpul să o faceți acum.


 În final, credeți că putem scăpa de subiectivism ??

86 de comentarii:

Anonim spunea...

Subiectivismul nu o sa dispara niciodata din mintile conducatorilor nostri atata timp cat X este neam cu Y, atata timp cat "prieteniile" primeaza in fata profesionalismului, atata timp cat exista (si este incurajata) aceasta prostitutie a pupatului in "c"....toate aceste lucruri orbesc pur si simplu pe sefii nostri "obligandu-i" sa promoveze si sa premieze oameni care le fac aceasta "toaleta"...este foarte clar ca daca nu ar exista acestia...cine i-ar mai peria...??? NIMENI !!!!

Anonim spunea...

Daca nu ar exista subalterni care sa le faca ``toaleta`` cum se spunea in comentariul anterior,oare ar incepe sa se``toaleteze`` intre ei?
Sau se vor descurca singuri desi cred ca e greu sa te pupi singur undeva chiar daca esti sef omnipotent...

Anonim spunea...

Mai sa fie ca exact acuma cand veni vorba de subiectivism am observat ca in sfarsit a reusit domnu Vantu sa-si promoveze beizadeaua lui aia obranica pe un scaun mai confortabil decat ala pe care il merita.Sau sa fie vorba de recunoastere" meritelor"? Ale carui dintre ei?De fapt cred ca pentru cei[cel]in fata caruia au ei trecere nu conteaza.Hai pa.mai mai mai

Anonim spunea...

Ptr : 17 aprilie 2010, 15:20 , mai stimate anonimule, tu sa nu te iei de Vantu jr. pentru care directorul la o pregatire a folosit apelativul PAULICA....mai aveau putin si se intalneau la DIN DRAGOSTE....si in plus, Paulica stie sa bata rapid la taste ajutandu-l astfel pe nenea Borz sa-si rezolve problema...apropo Demi e in concediu???...poate-i sare randul de la taste...Demi hai la munca ca poate ramai fara tastatura :) :)

Anonim spunea...

Pupi...pupi

Individul ce il stiu
are-un trupusor mladiu
natural chiar cand nu-i place
greu il prinzi si n-ai ce-i face.
Prieten e la catarama
avand drepturi la pastrama
cu-orice sef ce-i iese-n cale
ca poate-ndoi din sale.
Si sa vezi cum s-indigneaza
cand vreunul protesteaza
nefiind deacord cu seful.
Din rarunchi sustine dreptul
celui tare cu relatii
laudandu-i aliatii.

Mici de tot ceilalti raman
cand vorbeste de stapan.

Deindata mana pune
observand inoportune
pe fire de par rebele
ce-ntineaza la revere
costumul la patru ace
in care boierul zace.
Razbunandu-se de-s lipsa
el nu intra in eclipsa
imaginativ gaseste
firul care ii prieste
si-l prezinta cu emfaza
ca pe-un argument de baza.

Ii si mentor pentru altii
care-i seamana ca fratii
ba chiar face pe tatucul
protejandu-le surtucul.

Simte primul vreo schimbare
ca la informatii-i tare
si sa vezi, pe cei ce pleaca
nici nu-i mai cunoaste parca.
Dar pastreaz-o legatura
mai slabita in caldura
stiind ca roata se schimba
isi lasa lipici pe limba.

Este-o veche zicatoare
despre unele ulcioare
dar la dansul din pacate
raman de mult timp nesparte.

Prin absurd de-ar fi s-ajunga
animalele din jungla
la condus vreo uniune
primu-n patru labi s-ar pune !

AdMin spunea...

Pentru a linisti spiritele, unele comentarii au fost sterse...iar pentru "prisonworkerbistrita" iti sugerez sa-ti schimbi "nick-ul" ptr. a nu da nastere la alte interpretari. Multumesc.

Anonim spunea...

Subiectivismul nu se manifesta numai la "marii nostri conducatori" carora oricum nu le pasa de omuletii micuti insignifianti care se plimba pe langa turnul lor de fildes bine aparat de oameni care sunt dispusi sa renunte la tot pentru o BUCATICA DE CIOLAN , chiar daca acesta nu este de calitatea I -a...trebuie urmarit si comportamentul "micilor sefuti" care de foarte multe ori viseaza cu ochii deschisi la o functie mai buna, mai aproape de dosul sefului care l-ar slefui cu slugarnicie. Cateodata mi-e scarba cand mi-e dat sa vad unii iubiti colegi cum incep sa-si vanda (sifoneze) marfa catre X director, catre Y sefut care il poate ajuta sa ajunga intr-un post caldut...PACAT...am ajuns sa ne prostituam pentru un "galben"...la niste oameni care nu-si urmaresc decat propriul lor scop, care odata atins se leapada de toti si de toate. Am citit un comentariu mai sus care facea referire la Vintu jr., mare scofala ca a facut pe secretara pentru domnii de la siguranta...problema este ca ce s-ar face stimatii domni de-acolo fara un om ca DEMIAN ,nu am nimic cu omul asta dar ia slujit destul si le-a facut treaba lor pentru care poate ar avea tupeul sa fie nominalizati si la un sporicel de 50%..., dar chiar asa stimate domnule presedinte si ceilalti colegi din conducerea sindicatului, pe ce functie este in statul de functii Demian ?? Va propun sa faceti demersuri ptr. a sluji unitatea de pe functia care este incadrat...iar dumneavoastra domnule director sa monitorizati activitatea biroului siguranta sa vedeti daca se mai descurca cel putin din punct de vedere al "scriptelor"....cred ca o sa aveti o mare surpriza...INCERCATI, nu va costa nimic!!!...O sa mai revin cu comentarii, insa dupa ce imi savurez cafeaua...

Un agent ofticat...

Anonim spunea...

Felicitari pt. balada folclorica, oricine ar fi scris-o, i se potriveste ca o adevarata caracterizare la cel asazis beizadea.Si mai asteptam pe viitor si alte dedicatii. Cat despre activitatea lui Demi, lasati-l fratilor , ca-i un om super, pe bune,hai sa fim cinstiti.

Anonim spunea...

ptr 18 aprilie 2010, 13:42 , colega, nu am avut nimic cu Demi, subscriu ca este un tip OK, ca dealtfel mai multi colegi de-ai nostri, eu faceam referire la biroul siguranta si la importanta lui Demi in peisajul lor in ceea ce priveste scriptologia sau tot ceea ce inseamna editare pe calculator si nu numai..., Borz, Calin si mai nou "nea"Negru...ar ramane in "buda" daca Demian si-ar desfasura activitatea pe functia care este in statul de functii ...cat despre "beizadeaua" de Vantu jr (cum plastic il numesti)poate ca taticu lui incearca din nou sa-i gaseasca un locusor de munca mai caldut si are toate sansele sa reuseasca stiindu-se faptul ca taticul a fost DEVOTAT ex- CONDUCATORULUI si ramane devotat si actualului...care la randul lui ia ramas indatorat ex-ULUI (s.a.m.d)in rest sa auzim numai de bine...

Un agent ofticat...

Anonim spunea...

Vantu jr este una dintre cela mai antipatice fiinte.Toate le stie,pt el viata nu mai are nici un secret.Cu unii colegi mai in varsta vorbeste la persoana a doua singular,cu cei mai tineri este arogant si cu nasul pe sus,ca deh, este feciorul lui Vant.
Si un sfat.Pentru cunoscatori:feriti-va cand trece cu masina.

Anonim spunea...

Subiectivismul e o caracteristică naturală a omului. Emoţiile sunt bune, ne definesc. Chestiunea în discuţie nu este subiectivismul, ci exprimarea afectivă a unor vicii de caracter. Mai mult, aceste aberaţii de caracter sunt molipsitoare, îmbolnăvindu-i pe cei slabi (de înger).
Aşa că, LA MULTE EMOŢII BUNE!!

Agentul Incomod spunea...

“Să-ți arăti emoțiile la birou este neprofesional. Iar dacă mai dai frâu liber și subiectivismului, deja ai încălcat multe reguli”…CORECT !!!...dar hai sa vedem cum stam din punct de vedere al emotivitatii (prietenii stiu de ce) in unitatea noastra: din ciclul emotiile ma napadesc si pe prieteni protejez …capitolul I : cine pe cine protejeaza ??
Director – Barna, Hognogi
Director adj (DASDRP) – Muntean, Dita (plecata pe plaiuri bucurestene), Negru, Moldovan Dorin, Tauas, Circu, Conea

...hai sa continuam lista

Anonim spunea...

...si lista e obiectiva!?
Da obiectivismul ce e stimabililor colegi de barfe si shushanale?

Agentul Incomod spunea...

18 aprilie 2010, 19:02
Diferenta dintre subiectivism si obiectivism:

SUBIECTIVÍSM s.n. 1. Orientare filozofică idealistă care neagă existenţa lumii obiective cu legile ei, existenţa unui determinism obiectiv, considerând voinţa şi conştiinţa ca singurul factor determinant. 2. Atitudine personală, părtinitoare faţă de cineva sau ceva. [Cf. fr. subjectivisme].

OBIECTIVÍSM s. v. imparțialitate, nepărtinire, obiectivitate.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar

....acum ce crezi??...e obiectiva sau nu lista??...daca nu, de ce??

Anonim spunea...

O intrebare pentru domn' Borz Florin:Cind ati avut nevoie de cineva care "scrie repede la tastatura"ati intrebat si pe la alte plutoane daca este cineva care se pricepe la acest lucru?Sa nu spuneti ca a fost pura coincindenta faptul ca ati nimerit plutonul 3 ca nu va crede nimeni.Curios faptul ca "BABY VINT" a ridicat manuta ca la scoala,cind nici macar nu ati terminat de pus intrebarea.Oare nu asa a fost invatat?
In alta ordine de idei."Papa Vint",nu si-a cerut prelungire mandatului cu inca 6 luni doar pentru a nu priva puscaria de un liniar si un pix pe care cu multa truda le cumpara .In 6 luni are vreme sa-i rezolve "bebe-ului"un loc caldut,ca doar nu o sa-l lase in perimetru o vesnicie.De altfel aceasta este si parerea directorului daca bine tin eu minte.

Anonim spunea...

@18 aprilie 2010, 18:43 Toti cei pe care i-ai enumerat sufera de lipsa de verticalitate.Sint oameni duplicitari,fatarnici,ipocriti, care ar face orice pentru a se asigura ca le va fi bine.

Anonim spunea...

18 aprilie 2010,19:47 Subscriu.Insa ai uitat sa precizezi ca Borz l-a cerut pentru maxim 3 ore.Intamplarea a fost lunea trecuta.De atunci juniorul nu a mai revenit pe schimb.

Mamulos spunea...

Mai, zau ca nu va mai inteleg. Ce aveti cu Vint cel mladiu? Ce vina are el ca este atat de capabil, si bate atat de repede la taste? Ce vina are ca a ghicit intrebarea inainte de a fi pusa si i-a zvicnit mana necontrolabil? Voi chiar nu a-ti inteles ca baiatul doar se supune destinului? Acum doi ani la prima tentativa de a-l pune in acelasi post s-a opus sindicatul, (VLAD) dar totul este in zadar. Nu te poti opune sortii. Ce i-a fost scris s-a implinit!!!

AdMin spunea...

ptr. 18 aprilie 2010, 22:22
"Mamulos" esti in eroare, atunci a fost propus ptr. a introduce pe calculator sosetute, chilotei, batistute pe care le aveau persoanele private de libertate in bagajele personale...ei bine, acest lucru se intampla pe vremea ex-directorului iar la vremuri noi (directori noi)...intentii noi !!! ...ramane de vazut ce se va intampla in continuare...?!...cu siguranta d-nul Borz nu a fost "rau" intentionat...

Mamulos spunea...

Sunt convins ca dl. Borz nu si l-a dorit cu ardoare in birou la cat de nesuferit e "PAULICA"

Anonim spunea...

@18 aprilie 2010, 21:27 Ei,mai uit si eu unele amanunte si zau ca nu a fost cu intentie.Oricum cred ca nu ii simte nimeni lipsa.La caracterul pe care il are, m-as mira sa lipseasca cuiva.
@18 aprilie 2010, 22:22 Mamulos,am apreciat intotdeauna comentarile tale,dar de data asta vad ca faci o greseala,poate neintentionata."s-a opus sindicatul, (VLAD)".Sidicatul sintem noi toti,nu doar Vlad.Aceea opunere pe care o amintesti cred ca a fost tuturor,el doar a transmis-o mai departe.Daca gresesc imi cer scuze si astept corectarile de rigoare

Anonim spunea...

@18 aprilie 2010, 23:16 "Sindicatul sintem noi toti,nu doar Vlad"...adevarat gura ta vorbeste, dar si omul asta trebuie sustinut de noi toti, pentru ca numai impreuna (uniti) vom reusi multe lucruri..., nu e nevoie de scuze sau de corectari...esti doar pe blogul sindicatului unde exprimarea opiniilor este libera si speram sa ramana in continuare asa...

Agentul Incomod spunea...

SUBIECTIVISMUL nu o sa dispara prea curand din mintile si deciziile celor care ne conduc pana cand nu se va schimba in primul rand mentalitatea..., se observa foarte usor ca unii ofiteri cu functii de conducere mai au inca sechele de pe vremea militariei pe care o regreta amarnic si numai dintr-un punct de vedere : "ti-am dat ordin il executi"...inca nu au reusit sa se obisnuiasca ca la luarea unor decizii trebuie sa fie consultati si altii (ce tupeu, nu??), considera in continuare ca sunt mai presus de orice si oricine..., vorbim intotdeauna de munca in echipa dar in acceptiunea lor nu exista asa ceva, deciziile apartinandu-le in totalitate consultarile cu echipa facandu-se doar formal, stiu, e pacat ca se mai intampla astfel de lucruri, insa daca nu o sa luam nici unul atitudine o sa favorizam nasterea unor noi "dictatori" care se vor juca cu destinele noastre, cu sentimentele noastre...

Anonim spunea...

fata de acest subiect cu numirea "vantutu-lui" in\pe acest post ,ar fi multe de spus,dar nu e un caz singular si cred ca aici ar trebiu discutat

Anonim spunea...

apropo de lista postata cu protejatii,nu sunt numai ei,doar ca ei sunt cei mai cunoscuti.Ar mai fi si altii de la sectorul administrativ care ar merita sa-si vada numele trecut in lista de protrjati.VA las voua "cunoscatorilor " placerea de a le trece numele in lista.
RUSINE SA LE FIE....

Anonim spunea...

Rusinea, respectul, colegialitatea...sunt concepte necunoscute pentru multi dintre colegii nostri..., TUPEUL, OBRAZNICIA...incep sa-si puna amprenta pe caracterul unora dintre colegi si este pacat...o sa ajungem sa ne "identificam" cu cei pe care-i tinem in custodie...

Anonim spunea...

Am citi un comentariu in a carui context era amintit numele d-lui Borz vizavi de un "ajutor" IT..., ca si-o opinie personala nu cred ca d-nul Borz ar fi in stare sa-i usureze (favorizeze) intr-un fel sau altul serviciul lui Vintu jr (sincer)...mai mult inclin sa cred ca ia fost sugestionata aceasta idee..., printre altele d-nul Borz este unul dintre putinii ofiteri care are rabdarea sa-ti asculte necazurile si chiar sa gaseasca o modalitate prin care sa te ajute...CALITATE pe care altii nu stiu sa o stapaneasca..., insa nimeni nu e perfect, iar cand deasupra ta mai sunt unii "destepti" nu poti sa fii chiar tu insuti in toate situatiile...bineinteles si el a gresit, greseste si va mai gresi...toti suntem supusi greselilor, dar prin prisma prin care vede el problemele cred ca i s-ar potrivi mai degraba o functie la resurse umane...,dar am uitat ca acolo este o persoana competenta care se daruieste trup si suflet carierei de "lucrator resurse umane" si ptr. care AJUTORUL pentru semenii lui este cuvant de ordine...si d-nul Butur ( ca despre el era vorba)nu face parte din categoria celor "protejati", s-a ridicat pe propriile lui picioare, prin munca asidua si printr-o comunicare continua cu colegii de la ad-tiv si operativ...usa de la biroul resurse umane este in permanenta deschisa pentru toata lumea...dar trebui sa stii sa alegi momentul cand sa o deschizi...nu ca ar exista vreun risc ?!!

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 07:20 De acord cu tine,doar ca din pacate sint si membri care odata ce se vad cu sacii in caruta,aproape se dezic de calitatea de membrii,cel putin pina apare o noua oportunitate de a obtine cite ceva.As putea citeva exemple dar cred ca oricum sint cunoscuti.Sint curios sa vad citi ar fi gata sa formeze un zid imprejurul presedintelui pentru a fi solidari cu acesta,intr-o situatie mai speciala.

AdMin spunea...

@19 aprilie 2010, 11:12

Solidaritatea membrilor nostrii de sindicat pot sa afirm cu tarie ca EXISTA si acest lucru a fost demonstrat cand a fost GREVA JAPONEZA, greva la care au participat cu totii si nu pot decat sa le MULTUMESC pentru SOLIDARITATEA de care au dat dovada. In marea lor majoritate membrii sindicatului nostru sunt oameni de caracter si stiu foarte bine sa faca diferenta dintr-un lucru bine intentionat si unul rau…bineinteles nu o sa reusesti niciodata sa multumesti pe toata lumea …laudele si criticile fac parte din viata noastra si toate acestea sunt benefice atata timp cat duc spre ceva constructiv…din umila mea experienta ,am invatat ca solidaritatea e de doua feluri: solidaritate din suflet,sincera,fara scopuri ascunse.Esti solidar cu cineva pentru ca e o victima a cuiva,a ceva si nu poti fi indiferent,mai ales ca simti ca asa trebuie,asa e omeneste,frateste.Si nu te gandesti la vreo rasplata,oricum rasplata va veni cand si tu ai mare nevoie de solidaritatea cuiva. Mai este un fel de solidaritate pe care eu o numesc solidaritate din interes. Esti solidar cu cineva care are probleme oarecare si o multime de prieteni care sunt solidari cu el, doar pentru ca este seful, liderul , pentru ca are puterea ,etc. si vrei sa arati ca esti alaturi de el ( visand la o rasplata pe masura). Ce groaznic este cand ai nevoie sa vezi ca-ti sunt alaturi prietenii,colegii,iar acestia sa ramana indiferenti pentru a nu se pune rau cu cine nu trebuie,iar in particular sa-ti spuna:”Sunt alaturi de tine,dar n-am vrut sa ma amestec,sa n-am neplaceri.”.Solidaritatea trebuie sa fie un act gratuit. Ajuti sau asculti pe cineva nu pentru ca vrei ceva de la acel cineva, ci pur si simplu pentru ca asa este omeneste…

O zi buna tuturor si va multumesc ca sunteti activi pe blogul nostru…

AdMin spunea...

Interesul propriu sau “interesul poarta fesul”, ”ma folosesc de tine ca sa-mi mearga mie bine” -pentru a-si atinge scopul suprem,acela de a fi sus,folosind in acest scop orice mijloace e o trasatura a multor oameni de nimic care sunt in stare sa-si foloseasca si mama doar pentru a ajunge acolo unde isi doresc,chiar calcand peste sufletele celor care au crezut in ei. Cineva spunea:
“Vor exista mereu oameni care te vor rãni, asa cã trebuie sã-ti pãstrezi încrederea si doar sã ai mai multã grijã în cine ai încredere si a doua oarã.”

Agentul Incomod spunea...

Bravo Vlade, ai mers pe “punct ochi punct lovit”, a fost o mana cereasca acest blog pentru multi dintre noi, numai asa ne putem exprima in mod liber opiniile…este o modalitate prin care putem sa renuntam la oglinda de acasa care ne caracterizeaza si ne spune ce vrem noi sa auzim…,ne-ai oferit o oglinda care ne ofera o realitate de fapt a ceea ce suntem, dar vazuti prin ochii colegilor nostri si astfel ne da posibilitatea sa facem corecturile de rigoare in comportamentul si comunicarea cu colegii nostri.

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 11:06- "printre altele d-nul Borz este unul dintre putinii ofiteri care are rabdarea sa-ti asculte necazurile si chiar sa gaseasca o modalitate prin care sa te ajute..".---partial ai dreptate,doar ca de multe nu uita sa iti aminteasca ca:"te ajut, dar si cind am eu nevoie...".Parerea mea e ca,daca ajuti pe cineva trebuie sa o faci in mod dezinteresat,nu cu scopul de-al avea la mina.In ceea cei priveste pe cei de la R.U.,banuiesc ca glumesti,nu?
As avea o sugestie pentru domnul Borz:incercati si apelati la toti oameni de pe un schimb cind aveti nevoie de vre-un "ajutor" pentru alt pluton,nu ii solicitati doar pe aceia cu care v-ati obisnuit.Este cunoscut faptul ca pe fiecare schimb sint 2-3 oameni care ,tot la ei se apeleaza ori de cite ori este nevoie.Ceilalti nu sint capabili?sau au scutire medicala?
Vladucule,ai dreptate doar ca,atunci cind am spus de o situatie mai speciala,ma gindeam la una de-aia in care ar fi facute presiuni asupra ta,amenintari si altele de acest soi.
Inca doi protejati: siamezii care beau cafele din sfert in sfert de ora si nu ii vede nimeni.Ia sa incerce cineva de pe schimburi sa faca asa....

Anonim spunea...

19 aprilie 2010, 12:57

Fratioare, dezinteres la puscarie...aici orice se face cu un interes, ai perfecta dreptate ca se merge de foarte multe ori la troc : "te rezolv dar imi ramai dator" "te propun la 50% spor de inteligenta, dar tu ma ajuti la..."...nu ti se par cunoscute??? In ceea ce priveste pe cei de la R.U...NORMAL ca am glumit, doar nu ai crezut ca este atat de serviabil si sensibil la problemele noastre "herr" Butur...nici pe departe, dar promoveaza din invatamintele "parintelui" LUCA...daca ai avut de-a face cu el il regasesti REINCARNAT in Butur !!! Siamezii??...cine sunt oare?? hai fi rau si dai in gat :) :)...dar din ciclu "protejatul zilei" eu l-as propune pe vecinul (nu-i vina lui ca sta acolo) ex-directorului, Marian Florin (cel de-al 2-lea)...bestial agentul asta, pusca nu (da ce, e dilau???)vazut bine DA, ca de, nu are flotantul degeaba...nu-i bai cu el (sper ca nu se supara Circu ca l-am citat)...

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 13:43 "Marian Florin (cel de-al 2-lea)"...ti-am retinut o toaca in postu 1(in cazul in care ai de gand sa te muti de la actuala adresa) :) :) :)

Un agent ofticat...

Anonim spunea...

Ma doare-n …

Foaie verde de ludau
Protejat is doamne eu,
Fraierii sunt foc mai frate
Comenturile ma dau pe spate,
Ca il pup, ca nu il pup
Eu-n parnaie bine-o duc,
Sefii ma vad bine frate,
Ca le dau limbi pe la spate
Dosurile le-ntretin
Premierile imi vin
Asta viata fratioare
Puscaria e in floare…,
Si pe tine ce te doare???

Anonim spunea...

Plagiatorul a devenit "agentul incomod"? Bine ca nu si-a spus agentul... termic, derbedeul. Acum, licheaua il pupa-n dos pe Vlad, pana cand...

"este o modalitate prin care putem sa renuntam la oglinda de acasa care ne caracterizeaza si ne spune ce vrem noi sa auzim…,ne-ai oferit o oglinda care ne ofera o realitate de fapt a ceea ce suntem". Lingaule, tu te "auzi" ce scrii?

Anonim spunea...

19 aprilie 2010,13:43.Siamezii:Pop T si Nechiti A.

Agentul Incomod spunea...

@19 aprilie 2010, 15:47
"plagiator" si "pupator de dosuri" iar ca bonus "lingau"...fa-ti numarul prea inteligentule, nu are nici un rost sa intru in polemica cu un om ca tine...poate esti vreun protejat ofticat de la postarea : 18 aprilie 2010, 18:43 ...sa ne traiesti...

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 15:47 Fiecare padure are uscaturile ei si tare mi-e teama ca tu esti una dintre ele si inca una mare si grosolana.Felul cum vorbesti dovedeste asta cu virf si indesat.Rusine sa-ti fie mai nimea-n drum si plin de praf.
@19 aprilie 2010, 18:41 Ai nimerit-o cumetre !
Intr-una din postarile de mai sus am observat numele lui circu.Se pare ca nu i-au fost de-ajunse capacele primite on -line si tine mortis sa la primeasca si live.Se poate rezolva si asta daca nu renunta la tonul lui poruncitor si superior.Poate ca are niscaiva cenusa depusa pe cerebel,de la norul din atmosfera.E greu circule sa fi om,foarte greu,iar in cazul tau e imposibil 100%.

Anonim spunea...

MF al-2-lea ia intrecut pe toti.Pusca ioc,escorta ioc,sectie asisderea,direct post de zile mari.Strigator la cer.

Mamulos spunea...

Pt. 18 aprilie 2010, 23:16
Poate nu m-am exprimat cum trebuie sau cuvintele mele au avut un inteles echivoc si daca zici ca-i cazul , atunci I-MI CER SCUZE! Intradevar Vlad nu inseamna sindicatul. Toata lumea a fost nemultumita la momentul acela si a protestat fiecare in felul lui, dar vroiam sa spun ca Vlad a fost cel care a ridicat probleba in CC iar asta este un merit pe care trebuie sa i-l recunoastem.

Anonim spunea...

Mai agentul lu' peste, dar de ce trebuie sa te dai tu in stamba la fiecare articol? Trebuie neaparat sa ne arati cat esti de prost sau cat de odihnita iti este mintea? Du-te invartidu-te, mai, fraieru' puscariei. Ba, rusinea Bistritei, sazi la un loc, neterminatule!

Anonim spunea...

Spre deosebire de multi dintre voi``percutionistii``la toaca si gratii,care aveti nevoie de ciocane de polistiren si toaca de hartie (ca nu cumva Doamne fereste sa se produca accidente de munca!!!),Marian face treaba acolo unde este si isi cunoaste lungul nasului.Mai bine priviti in jurul vostru si o sa gasiti multi protejati ai carui cine stie care ``sefut`` de la operativ da' nu va luati de ei ca deh, sint de-ai nostri....

Anonim spunea...

@ Mamulos

"I-ti" ceri scuze? Macar daca ai face-o pentru agramatism. Vai de capu' vostru de ignoranti!

iceman spunea...

@19 aprilie 2010, 21:34 Mamulos tata,lasa-n saracie scuzele, ca n-am vrut sa-ti reprosez nimic,nu asta mi-a fost intentia.Exact ceea ce spui tu am spus si eu, doar ca am folosit alte cuvinte.In ceea cel priveste pe Vlad ,imi scot palaria in fata lui.

Mamulos spunea...

Pt 19 aprilie 2010, 22:50
Daca ai ajuns la concluzia ca sunt asa prost, de ce te enervezi? Tu esti mai destept si nu merita sa ma iei in serios. Sau poate te-au atins cuvintele mele... Pariciosule mic!
Apropo de bagatul in seama. O fac de cate vreau eu ca de-aia ii blog.

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 22:55 Daca tot esti un fervent aparator al lui MAF,ce-ar fi sa il propui pentru un 50%?Lumineaza-ma si pe mine:ce inseamna ca isi cunoaste lungul nasului?Si daca tot iti este asa drag,incerca sa ii faci o copie din polistiren si hirtie si du-l acasa

Anonim spunea...

@21:12/20.04.2010
Daca nu mi-ar fi imposibil(avand in vedere materialul din care esti alcatuit) sa te ``luminez`` intunecatule,poate ca as face-o.Dar nu merita efortul....Tu ai avea nevoie de cel putin doua centrale atomoelectrice la fel cu cea de la Cernavoda si tot nu sunt convins ca am obtine cine stie ce rezultate...In orice caz ,rau ati ajuns daca paza,apararea si siguranta penitenciarului depinde de M.F si V.P.jr.!!!

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 22:55 Bai scriba,unu'singur dintre aia cu percutatul fac cit 10 ca tine.N-ai tu grija, ciumpalacule,a ta e pusa deoparte si-a fi si unu care sa te-nvete sa dai in ea

Anonim spunea...

@19 aprilie 2010, 22:55
``percutionistii``la toaca si gratii,care aveti nevoie de ciocane de polistiren si toaca de hartie"... se vede treaba ca te-ai nascut cu pixul in mana "antaligentule"...esti si tu vreo "sagetuta" care ai vazut o toaca sau un ciocan de gratii prin revistele de specialitate sau cu ocazia unei vizite nedorite pe o sectie de detinere sau post de paza...

Anonim spunea...

In legatura cu Vintuletzul... discutam cu o tipa ce era colega cu el pe vremea cand acesta prezenta bikini cu ata in fund la BEAUTY SIMPHONY prin 2007(POFTIM????),continuand chiar in timp ce era la scoala de agenti. Acum il strang se pare. Il incomodeaza rau...Dar parca ii statea mai bine cu fundul epilat decat cu uniforma de gardian.Probabil ca si acum are colectia pe el...sa-si aduca aminte de ce era si ce-a ajuns.TATIIIIII HELP-me!

''inspectorul,,

Anonim spunea...

Mamulos, 20 aprilie 2010, 20:01, comentariul de care te-ai simtit vizat nu "i-ti" era adresat tie ci asa-zisului agentul incomod (manga!), dar daca te-a "pleznit" si pe tine, lasa-l asa cum a cazut...

Anonim spunea...

@20 aprilie 2010, 21:48 Cocoficule,daca te-ar duce mintea nu ti-ar fi imposibil,da' vorba aia:de unde nu-i,nici Dumnezeu nu cere.

Anonim spunea...

Incetul cu incetul OFITERII (superiori cam deodata) isi fac viata mai simpla, luand-si cate o gaitza sub aripioara, care sa le plimbe cate o hartie, avand sporuri de noxa,pericol,salarii de merit etc....propusi pt ''pupatorii lunii''.

DOMNULE Siman sunteti:
-depasit de situatie?
-deeacord cu aceste functii fantoma?
-pro sau contra nepotismului?

,,inspectorul''

Anonim spunea...

@20 aprilie 2010, 23:58
Nu cred ca stimabilul nostru director ar fi "depasit de situatie"...de unde ai mai scos chestia asta??...a da, ca incurajeaza astfel de practici este aproape de adevar si daca o mai face si cu un "strop" de subiectivism este aproape de adevarul absolut...cat despre probabilitatea de-a fi pro sau contra nepotismului... analizeaza si tu prin prisma deciziilor de personal pe care domnia sa le ia (le aproba)...cat despre "gaitze": unele sunt accidente genetice...

*iNsTiGaToR*

Anonim spunea...

@20 aprilie 2010, 22:17
Ce misto, asta inseamna ca de 29 IUNIE putem avea si o prezentare de lenjerie intima barbateasca...ha,ha,ha...SUPER...cat despre epilari : se mentine baiatu, care este problema??...apropo, si-a depus raportel ptr. reeducare...o sa aiba fetitele din compartiment ce sa invete de la el in materie de epilare...wow, incitant...

C. Botezatu (sub acoperire)

Anonim spunea...

Pt 19 aprilie 2010,22:55.Ba desteptule.Fara percutionistii la toaca si gratii voi ce ati mai face?Ca in afara de a plimba niste hartii....A,da si a ocupa popota cate o jumate de zi{serviciu}.La postul care il are MAF 2 ar fi culmea sa nu isi vada lungul nasului.

Anonim spunea...

Nu am zis ca e ,,dapasit de situatie''a fost o intrebare.
La fiecare colt de birou misuna cate un nepo*tzzuc care sta cu urechile pregatite sa preia un post de gaitza sau un post inventat.
''Penit. Bistrita nu este al meu si nici al vostru....este al copiilor, nepotilor, copiilor nostri.''

Anonim spunea...

@21 aprilie 2010, 11:38 Si hirtiile alea trebuiesc plimbate de cineva,ca altfel s-ar depune praful pe ele.
@21 aprilie 2010, 09:58 Vreau si eu bilet la urmatoarea prezentare de suspensori si ate in ... .Apropo bilete gasiti in PC1 :)

Anonim spunea...

@20.04/22:57
Da un nume preacompetentule!
Vezi numai sa nu fie al tau.....
21.04/11:38 Pentru a intocmi si plimba hartiile alea de care vorbesti e nevoie de ceva minte,spre deosebire de a casca gura la cum rasar sau apun diferite corpuri ceresti si a avea grija sa nu cazi din foisor(s-a mai intamplat....).

Anonim spunea...

bai astia cu toaca de hartie si ciocane din polistiren se vede ca toata ziua stati si vegetati in foisoare si sa urmariti ce face X sau Y, oare ati fi capabili sa faceti si altceva? sigur ca NUUUUUU! este evident ca la Bistrita sunt multi incompetenti ajunsi din greseala in puscarie ca sa nu fie muritori de foame, dar surpriza si asa ii cauta bancile si camatarii sa isi recupereze datoriile. Greseala mare o fost atunci cand v-ati nascut

BUCIFAL spunea...

Pt. anonimul din 19 aprilie 2010, 19:17
Nu m-am putut abtine si a trebuit sa scriu. Aici nu era vorba de Carcu asa ca nu inteleg ce tot aveti cu omu. Zici ca-i dai capace? Da mai omule cu pumnu ca barbatii.Ce daca i-si tinea omul mina stanga teapana, ca doar avea grija sa nu-i cada franzela de sub brat, asa ca se justifica.Acum a desmortit-o, esti multumit? Spune drept i-ti e ciuda ca are buzele moi si tu nu? De la el stiti toti meserie si asta ii e rasplata bietului om?

Anonim spunea...

pt 21 aprilie 2010,19:48.Sunt si printre purtatorii de hartii persoane pe care le cauta bancile.

beizadeau de vint jr spunea...

hai sa lasam trecutul fiecaruia in pace si sa ne vedem noi de viitor, ca daca ar fi sa dezgropam trecutul fiecarui angajat din Penitenciarul Bistrita te miri ce ciudatenii am gasi! Am prezentat moda si nu mi rusine cu asta (si unii prin moda inteleg numai chiloti cu ata in fund), cat despre mica mea incursiune in munca de birou nu am ce sa zic decat ca a fost totul o pura intamplare. De ce cand la pregatire a venit D-l Borz si a cerut colegilor sa-i acorde 2-3 ore din timpul lor liber pt a-l ajuta nu s-a oferit nimeni ? m-am oferit eu dezinteresat si uite ca munca a durat mai mult si in consecinta am fost luat de pe schimb pret de 1 saptamana pt a termina treaba ce am inceput-o. Daca tata lucreaza in penitenciar si este angajat cu state vechi nu inseamna ca orice mica escapada as avea-o in afara foisorului (functie pe care sunt angajat) este datorata lui. Hai sa fim realisti cati dintre colegi nu lucreaza pe alte functii decat cele pe care sunt angajati? Dar daca ei nu au un parinte sau un neam angajat li se permite, ei sunt ok si nu au fost ajutati de forte "ceresti" sa ajunga mari sefi sau sefuleti mai mici sau sa prinda mult ravnita bucatica de ciolan. Pana la urma toti avem cate o parere despre fiecare coleg in parte, dar nu inseamna ca toate parerile trebuie sa fie bune. Fiecare avem prieteni, colegi pe care ii agream sau colegi care ne sunt antipatici.

Anonim spunea...

@22 aprilie 2010, 20:46 Mai Baby Vint,ce nevinovat si neprihanit te vrei!Si data trecuta ,cind ex-directorul ti-a gasit un loc caldut,tot asa nevinovat ai fost?Mare greseala ai facut ca te-ai semnat,acum sa te tii!mai stiu eu pe unul care a facut aceeasi greseala si a capata-to din toate directiile si toate pozitiile.Crezi ca avea cineva nevoie de justificarile tale?Sau ca ii pasa cuiva de ele?Orice ai face, tot antipaticul si enervantul numarul unu ramai.Toate comentariile care te vizau ,ar fi trebuit sa iti puna un mare semn de intrebare,dar se pare ca nu esti in stare sa tragi invataminte din ele.Esti tinar mai copile,vrei sa porti stigmatul asta toata viata?Gindeste-te bine!

Anonim spunea...

@ 22 aprilie 2010, 20:46
Ooooo, ce onoare pe noi: Vantuletul se da pe blog, bravo colega, admir curajul tau de kamikatze...sa o luam cronologic:
1. "De ce cand la pregatire a venit D-l Borz si a cerut colegilor sa-i acorde 2-3 ore din timpul lor liber pt a-l ajuta nu s-a oferit nimeni ?"
...pai mai ciolanica, cine putea fi previzionist sa stie ce vrea Borz...decat numai tu "dasteptule care esti"...
2."m-am oferit eu dezinteresat" - Tu esti chiar nesimtit, pe bune
3."munca a durat mai mult si in consecinta am fost luat de pe schimb pret de 1 saptamana pt a termina treaba ce am inceput-o"...poate ceri si un spor de 50%...pervers mic ce esti!...RUSINE d-nule Borz: una spune-ti la schimb...alta spune protejatul...alta este REALITATEA !!!
4."Daca tata lucreaza in penitenciar si este angajat cu state vechi" - ...daca era generalul ROMAN : taticul tau nu mai avea vechime in sistemul asta....sau poate avea in foisor (nu ca ra fi o munca degradanta, chiar dimpotriva)....dar el si-a dat seama de caracteru "taticului tau" care si acum este protejat de X si Y (mi-e sila)
5."cati dintre colegi nu lucreaza pe alte functii decat cele pe care sunt angajati"...se vede ca ai trecut strada prin biroul de la siguranta : Miron (imputernicit) dastept nevoie mare, SUPERinteligenta NEGRU (care uita de unde a plecat) si NEVINOVATUL : Borz...care ne abureste si ne duce in eroare cu bunatatea lui.
6. "un neam angajat li se permite" ...nu incerca sa dai in altii: era vorba de tine!!!!
7."nu au fost ajutati de forte "ceresti" sa ajunga mari sefi sau sefuleti mai mici sau sa prinda mult ravnita bucatica de ciolan" - Taticu, Borz, Ioanitoaia (Buc), Barna...."forte ceresti"???....ai probleme grave!!!
8. "Pana la urma toti avem cate o parere despre fiecare coleg in parte, dar nu inseamna ca toate parerile trebuie sa fie bune"...APRECIEZ interventia ta!!!!...Apropo, am auzit ca nu ti-a iesit calculul cu "reeducarea"....ai picat la proba de epilat....!!!!!

Anonim spunea...

Foarte nevinovat baby vant.Mai ca iti dau lacrimile.Daca nu l-ai cunoaste.Daca m-as lua dupa ce scrie el,aproape ca i-mi vine sa cred ca nu l-a ajutat deloc batranu".Dar,sa ii reamintesc:tupeul peste masura,obraznicia care il caracterizeaza ,turele libere luate peste rand{de obicei sambata sau duminica},cele 2-3 zile de concediu luate aproape in fiecare luna s.a.m.d.....ar fi avut loc toate astea daca nu era"spatele"?Hai ne lasi?

vint jr spunea...

parerea fiecaruia nu se discuta. Nimeni nu poate sa se faca mai placut doar pt ca asa vrea el. Dar totusi cei care au un pic de coloana vertebrala au si curajul sa isi asume vorbele pe care le sun. Aici pe forum sub protectia anonimatului toata lumea e tare si mare dar cand e sa zici lucrurilor pe fata incepe periajul. Asa ca lasa-ti-o mai moale cu preadesteptaciunea voastra. Cand ziceam de altii care sunt pe alte functii decat cele pt care sunt platiti nu ma refeream nici la D-l Miron, nici la D-l Negru. Stiti voi bine ca sunt si unele "doamne" care sunt incadrate pe functie de paza perimetru dar carora nu le place decat pe sectie sau prin pc2. Ori de cate ori sunt readusi cu picioarele pe pamant sau mai exact prin foisor isi cauta frumos in buzunarel lama si incep sa faca ce stiu ei mai bine... sa se taie de ciuda ca nu le-a mai mers sifoneala.

Anonim spunea...

Pt 23 aprilie 2010,09:49.Tinere,pentru tine colegii sunt "doamne"?

de la primu jet spunea...

Stimati colegi,urmaresc acest blog cu mare interes si vad ca faceti ce faceti si tot pe langa subiect o dati.Asa ca ma sacrific eu sa va aduc pe calea cea dreapta.Voi chiar credeti ca d-ul Vint si-a prelungit mandatul pt a cumpara un liniar si o piulita dupa ore intregi de umblat prin oras[vorba vine ca aro sta ore intregi in fata unei scari de bloc mai dosit din stefan]sau ca vrea neaparat sa-l promoveze pe fiu-so, ei bine nu,nu stimatii mei colegi si spun asta ca sa va asteptati la ce e mai rau pt ca VANTU MAI ARE UN FIIIUUUUUUUUU

Anonim spunea...

Da ce vi se pare asa iesit din comun ca sta aro cu orele in fata blocului,ca poate de acolo cumpara liniarele,sau poate e mai buna cafeluta servita la domiciliu IN TIMPUL SERVICIULUI.

Anonim spunea...

Eu cred ca daca stia tati ca fiul lui o sa-l faca de cacao il retragea de la scoala atunci cand a clacat la Arad si asa aveam si noi neplacerea sa-l cunoastem in alte imprejurari.

ALA CU JETU spunea...

Mai e deschisa lista cu promovati aiurea?Da? Atunci mai dau si eu un exemplu de la biroul informatic.Mai fratilor dati-i altceva de lucru la doamna aia ca la calculatoare e VAAARZA, se pricepe si bunica mai bine.Va rog sa nu ma acuzati ca vreau sa o promovez pe bunica.

Anonim spunea...

Mai ala cu jetu,
Acuma chiar ca mi-ai stricat tot chefu. De ce ne schingiuiesti cu informatiile tale? Unul e cum e dar doi parca e prea mult.Cu ce am gresit noi sa induram una ca asta una ca asta?

Anonim spunea...

@23 aprilie 2010, 20:07 daca si celalalt e tot asa ca si asta cu moda,atunci is doi de-un leu.Papa Vint, pe linga cafelele baute acasa ,mai are si cite-o factura de platit si cite-un comision de facut,ca doar n-or purta masina de-a moaca prin oras.Apropo, oare a invatat sa faca facturile,sau tot soferul le face?
@23 aprilie 2010, 20:32 si atunci unde isi mai bea cafeaua de la prima ora,Herr Butur?

Anonim spunea...

Cred ca „ cunoaste-te pe tine insuti „ , este un sfat demn de urmat ,cu toate ca e un examen dintre cele mai severe , la care trebuie sa te supui permanent. Multe conflicte ar putea fi evitate , daca in momentul declansarii lor ne-am intreba pe noi insine nu cumva gresim ? Sa recunoastem ca suntem mult mai indulgenti fata de noi decat fata de altii ! Este ,desigur , o inclinatie natural-umana , dar asta inseamna oare ca trebuie sa ne supunem, acestei slabiciuni fara sa incercam sa luptam impotriva ei ? Vedem aproape intotdeauna paiul din ochiul altuia in locul bârnei din ochiul nostru ..Daca am fi lucizi , daca ne-am analiza cu obiectivitate ,viata ar fi mai usoara pentru toti . Si mult mai frumoasa!
Cum ti-ai dat seama ca “d-na de la informatica e VAAArza „ ?
Ai descoperit efectul de la „dublu click” ? Sau ai vazut ca click dreapta nu functioneaza ?
Bravo tie „DOMNULE jet” ! Daca esti asa meserias , te invitam la biroul informatica sa ne dai o mana de ajutor … dar nu sa ne faci cafeaua … Poate cunosti mai bine decat noi Server R2 2008…toata stima…ai avut poate mai mult timp de studiu (acasa bineinteles) .Care varianta o stii mai bine „standard” sau „enterprise”? As prefera enterprise-ul ca are „tools” de administrare super .Ar fi bine sa stapinesti f. bine”Hyper-V” pentru refacerea masinilor virtuale…sau esti bun ca designer…ceva ASP.net … ai descoperit deja secretele de la „Visio 2010” (ultima distractie din acest weekend)… si ceva programare in c sharp pentru efectele de animatie …. Sau administarea bazelor de date in SQL 2008 , oricum toti ati facut acest limbaj la minunatele facultati de mari informaticieni cu care va laudati .... Poate asa o sa avem si noi concedii linistite. Daca chiar esti asa de meserias, toata stima .. o sa-mi cumpar o palarie pt. gestul de la PROTV cu „JOS PALARIA” , si iti facem loc in biroul informatica. Sau poate ai vreun alt domeniu in care excelezi? Eu pot sa o dovedesc oricand ! Dovedeste ca esti mai capabil decat cei pe care ii critici! Altfel nu ai nici un drept moral sa o faci!
Si inca ceva ..cred ca bunul simt nu este numai o notiune de bună crestere si educatie, ci si una de evolutie umană . Desi se spune ca consitutia genetică poate predispune,eu cred ca bunul simt nu este ceva nativ. Se poate obtine prin educatie adecvată… asa ca sa nu disperam ….o sa incepem pt.tine la elearning cu „cei 7 ani de acasa…si mai departe..”..apropo de bunicile de la informatica.
Cred ca cu totii ar trebui „sa ne privim in oglinda” cu multa obiectivitate inainte de a posta aceste „atacuri” de pe blog. In general eu cred ca in majoritatea cazurilor oamenii incompetenti sunt invidiosi pe ceilalti. In loc sa se straduiasca si ei sa fie ca majoritatea, lanseaza zvonuri si incearca sa-i traga si pe altii in jos.
ROG admin-ul sa-mi publice mesajul (ironia sortii). Chiar daca sunt un user „anonim”, cu siguranta.. pentru multi nu voi fi un anonim…Si totusi hai sa incercam sa fim mai buni…Nu neaparat sa nu ne exprimam gandurile si opiniile…Daca am fi multumiti in permanenta cu prezentul nu am evolua. Dar hai sa incercam sa avem puterea sa privim oamenii in ochi si sa le spunem parerea noastra, sa ne expunem opiniile privind interlocutorul in ochi.
Cu toti suntem constienti ca există o dinamică a legăturilor cu oamenii. O usă se închide pentru a permite ca imediat să se deschidă o alta. Cei curajosi nu ezită să închidă usile prieteniilor false . Hai sa fim curajosi …si in primul rand sa fim OAMENI .

Anonim spunea...

@24 aprilie 2010, 22:35 Daca tot amintea-ti de Server R2 2008,ar fi interesant de stiut daca va descurcati la fel de bine si in Free BSD,Sun Solaris sau GNU.Stiti sa stapiniti Red Hat-ul,Slackware-ul sau oricare din cele bazate pe Linux, la la fel de bine ca si Windows-ul?Daca da, atunci jos palaria,daca nu ...incepeti pe elearning

AdMin spunea...

@24 aprilie 2010, 22:35
Bine ați venit pe blogul nostru !! Vă mai așteptăm cu comentarii....

Anonim spunea...

A,era sa uit:cred ca un IT-ist nu are nevoie de agenda si ar trebui sa stie ce inseamna 0x000000117si 0x000000116 in bsod(sau cel putin unde sa caute)

Have a nice day

Anonim spunea...

Mare greseala ati facut cand v-ati luat de ``nepoata``lui Bill Gates!
Acum o sa va treziti cu o armata de virusi in calculatoare,pe langa faptul ca ati ridicat Klan-ul cel mai numeros impotriva voastra!
Ar fi trebuit poate sa va limitati in a-i ataca doar pe mironi,negrii,carci,vinti si pe protectorii lor...
Nu va vad deloc bine!!

* iNsTiGaToR * spunea...

@24 aprilie 2010, 22:35

"Bravo tie „DOMNULE jet” !"...se vede treaba ca stapaniti si jargonul de "parnaie"...BRAVOOO..

@25 aprilie 2010, 13:22

Ei, nu-i bai, piata este plina de antivirusi ...

Anonim spunea...

 Referitor la :
25 aprilie 2010, 11:27:24 | noreply@blogger.com (Anonymous)
A,era sa uit:cred ca un IT-ist nu are nevoie de agenda si ar trebui sa stie ce inseamna 0x000000117si 0x000000116 in bsod(sau cel putin unde sa caute)

- la ce agenda de referi ?????? Nu cred ca m-ati vazut vreodata cu agenda in mana cand am mers la vreo depanare !!
- ai invatat sa citesti mesajele din „blue screen”-ul ? bravo !

 Referitor la „ "Bravo tie „DOMNULE jet” !"...se vede treaba ca stapaniti si jargonul de "parnaie"...BRAVOOO..” ---- te rog invata sa citesti , numele userilor care trimit comentariile , si invata semnificatia semnelor , respectiv a ghilimeleor .

-Numele de user cu „… JET „ va apartine :
23 aprilie 2010, 20:32:47 | noreply@blogger.com (ALA CU JETU)
.
In ceea ce priveste virusii din calculatoare , nu-ti face probleme , nu era vreodata problema ta.

Anonim spunea...

Referitor la intrebarea specialistului cu „toate cele” . Bineinteles ca stiu . Eu sunt convinsa ca nici macar nu stii ce inseamna acele "toate din cele " pe care le-ai luat cu copy-paste de pe Internet . Ce frumos : le-ai numit ”toate din cele”! Daca erai in tema iti dadeai seama ca am intrebat doar de softurile cu care lucrez in prezent.
Da , normal ca cunosc chiar f. bine Linux si …”toate din cele”….Pe calculatorul de acasa am instalat so Linux. Cursul pot sa-l pun pe elearning , DAR TREBUIE SA SI INTELEGI. Anul trecut cand am avut probleme destul de grave cu unul dintre servere salvarea mea a fost Linux. Ii recunosc meritele …. Elearningul e pentru altfel de cursuri. In informatica pentru a invata anumite notiuni de baza e necesar sa faci cursul cu persoane competente si cu experienta . Am facut si un masterat la care am studiat Linux…., la care eu am invatat , de-adevaratelea , nu teste grila ca altii...Oricum examenele nu erau teste grila. Masteratul l-am facut pentru a invata , nu pentru diploma. Am terminat cu 10 pe linie… nu ca sa ma laud ci ca sa stii ca am invatat.
Si am facut si Java , si Oracle limbaj super pentru bazele de date, si programare (dar putin mai greoi) . La noi in sistem FOLOSIM DOAR Windows –ul . De aceea nu te-am intrebat de LINUX si „toate cele”. Ni se ofera toate noutatile inca „calde”, ceea ce e un MARE AVANTAJ . In tara suntem intotdeauna PRIMII (cel putin pe partea de retea) care le folosim , de aceea se face atat de des migrarea retelei. Pur si simplu tinem pasul cu evolutia galopanta a acestui SO. Si ultima varianta ( cel putin in ceea ce priveste zona de retea ) da clasa sistemelor de operare carora incerci sa le faci reclama. Esti asa de bun incat ti-ai dat seama de diferente? Sunt convinsa ca NU!
N-ai nimerit-o nici de data aceasta. Multi nu inteleg ca imi place meseria si o fac cu multa placere De fapt exista mai multe feluri de a fi multumit, sau de a obtine acea satisfactie de care vorbeam , care ne da puterea de a merge mai departe. PRIMUL este cel al ANIMALELOR : ele sunt multumite de soarta lor, si nu isi vad limitele , deci, nu cauta sa le depaseasca, nici sa progreseze. Doar ataca daca apare un os si un posibil concurent…Dar aceasta mentalitate, normala pentru animale, nu e benefica OAMENILOR... cu toate ca din pacate sunt multi care o adopta. AL DOILEA fel, de a fi multumit cu propia soarta, o numim mai degraba ACCEPTARE. Trebuie sa întelegem ca încercarile prin care trecem sunt rezultatul greselilor noastre , si trebuie sa le suportam. Dar OMUL nu TREBUIE sa se multumeasca numai cu atât: el stie ca are de facut eforturi pentru a repara aceste greseli, pentru a umple golurile. Aceasta este INTELEPCIUNEA care ne DIFERENTIAZA de animale. Trebuie sa ne acceptam soarta ca pe o consecinta a greselilor pe care le-am comis , dar sa nu ne multumim niciodata cu gradul de EVOLUTIE la care am ajuns . Sa cautam sa progresam tot timpul.
Dupa cum am mai spus ( in prima interventie) e foarte important sa ne cunoastem pe noi cu adevarat. Sa ne „privim in oglinda”! Nemultumirea de sine este, deci, un sentiment stimulativ . Nimeni nu e perfect . Dar trebuie sa fim realisti. Dar, pentru ca ea sa nu devina o obsesie distructiva, trebuie stabilit un echilibru. În ce fel? Fiind multumit de ceilalti , sau cel putin sa avem bunul simt sa nu-i „atacam” pe altii pe la spate . Intotdeauna cred ca ar trebui sa descoperim FRUMOSUL l si BINELE în ceilalti si, mai ales, în cei care, prin efortul lor, au realizat CEVA.

Anonim spunea...

In acest domeniu al calculatoarelor nu cred ca exista ceva , la care sa spun „NU SE POATE !”. Cei care au lucrat cu mine direct au vazut ca nu a existat niciodata varianta NU SE POATE. Sau varianta NU STIU . Chiar daca inseamna multe nopti de studiu . Orice se poate face. Nu ca as stii orice…dar se poate invata orice si in timp scurt , pentru ca am in spate „o viata de studiu” si experienta de „bunica a d-lui JET”.
Dar nu cred ca era cazul , sa dovedesc cuiva CEVA… eu aveam o problema cu acel „DOMN JET „ care sper sa aiba verticalitate si sa apara in biroul informatica… ca sa ne ajute …sa-i folosim inteligenta si cunostintele (daca le are) constructiv…si nu in polemici inutile . Sa-si dovedeasca calitatile sau stadiul „evolutiei” sale . Cred ca fiecare trebuie sa-si recunoasca limitele …OGLINDA .
Va fi ultima interventie. Astept replica stimabilului „d-l JET” in care sa-si dovedeasca maiestria…. .Ai demnitatea sa postezi macar replica cu userul cu care ai inceput comentariile si atacurile (si nu cu userul annonim) :
<<<””23 aprilie 2010, 20:32:47 | noreply@blogger.com (ALA CU JETU)
Mai e deschisa lista cu promovati aiurea?Da? >>
Poate nici nu trebuia sa raspund .Mi-am asumat riscurile fiind constienta de urmari , de comentariile care vor urma, marlania pe acest blog este la la unii identitatea lor… Dar recunosc ca m-am cam saturat de atata …”____”! Este ULTIMA INTERVENTIE in aceasta polemica , in aceste „discutii „ consumatoare de timp si energie Dar am facut-o pentru ca cred ca ar trebui sa nu lasam niciodata un rau interior sau exterior sa se amplifice pâna acolo încât sa nu-l mai putem remedia. Sa presupunem ca, din greseala, v-ati bagat picioarele în ciment lichid, dar sunteti cu gândul în alta parte si neglijati sa le scoateti: ce se va întâmpla atunci? Cimentul se va întari, va deveni atât de compact încât, pentru a va elibera piciorele, va fi nevoie de unelte pentru a sparge cimentul. Si se poate întâmpla chiar sa va raniti. Ei bine, tot astfel se petrec lucrurile si în VIATA : daca nu ne gândim sa corectam rapid anumite greseli, anumite deficiente, dupa aceea este deja prea târziu, reparatia costa prea scump si se pot produce si alte stricaciuni.Eu in viata , mai am o convingere care m-a ajutat in multe momente sa nu ripostez si sa raman OM : In viata totul se plateste ! Mai devreme sau mai tarziu! „ .Si cred cu adevarat ca asa este! Cred in aceasta dualitate CAUZA-EFECT . Adevarul totdeauna va invinge. Acum nu vreau sa dovedesc cu orice pret ca am dreptate .Adevărul e pur şi simplu realitatea, realitate pe care o deformeaza un „ALA CU JETU ” care se ascunde sub perdeaua blogului si a anonimatului. Intotdeauna am incercat sa-mi adaptez concepţiile ca să se potrivească realităţii si nu falsei realitati. Si dle „ALA CU JETU” sa stii ca nu e asa usor sa obtii un anumit nivel profesional .Totdeauna exista o lege a compensatiei Trebuie să renunţi la multe pentru a obţine ceea ce îţi doreşti în viaţă . Si nu cu atacuri pe la spate asupra altora iti vei face drumul. Cu cât valoarea este mai mare,cu atât mai mare este şi sacrificiul necesar.Totul are un preţ. Plăteşti un preţ dacă vrei să faci lucrurile mai bune,şi cu siguranta vei plati un preţ si daca le vei lasa aşa cum sunt. Diferenta e in EFECT si durata EFCTULUI. Nimic de valoare nu va veni cu uşurinţă la tine. Muncind, muncind în continuu şi muncind din greu, acesta este singurul mod de a obţine rezultate care DAINUIE.
Incearca sa-ti descoperi „identitatea” si daca ai reusit păstrează-ţi REALISMUL în drumul tău către succes. Si …o sa-ti fac cadou o OGLINDA...

Mamulos spunea...

Pt. 24 aprilie 2010, 22:35
Dragule anonim,
Degeaba incerci sa ne civilizezi. Au trecut mii de ani de cand asteptam sa lovim, la adapostul intunericului anonim , de frica mizeriilor care ni se pot face in directa legatura cu sarcinile de serviciu. Cei care sunt in masura sa "aduca la cunostinta" stiu ce vreau sa spun. Se stie de cei care isi fac serviciul in perimetru ca "VIGILENTA" poata insemna orice. Cei de la escorta stiu ca "ORIENTAREA" este mama tuturor posibilitatilor in rau. Supraveghetorii au inteles ca Lg. 275 este explicita doar privita de dincolo de PC 2. Asa ca o sa ne manifestam grobian de cate ori o sa ne vina chefu`. Suntem frustrati? Da suntem frustrati, si avem si de ce!

Anonim spunea...

@25 aprilie 2010, 17:12
1.Multumiri pentru etichetare,dar nu sint nici pe departe, specialist.
2.Sinteti sigura ca am folosit "copy-paste"?
3. Incercati sa va inchipuiti ca eram in tema si mi-am si dat seama.
4.Daca am amintit de citeva so,inseamna ca le fac reclama?
5."...nu te-am intrebat...","...Esti asa de...","N-ai nimerit-o nici...". Sintem atit de apropiati,incit sa ne tutuim?Nu tin minte asta.Daca ati fi fost ceva mai atenta la interventia mea,ati fi observat ca nu mi-am permis asa ceva.

Dupa tonul pe care il folositi,observ ca intrebarile mele v-au creat un disconfort psihic "putin" cam prea mare.Ma insel, oare?




Sa aveti o saptamina cit mai placuta!!