joi, 5 iulie 2012

Fostul şef al ANP : Chestorul Ioan Băla a revenit la Timişoara

Fostul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), chestorul Ioan Băla, a revenit la conducerea Penitenciarului Timișoara. Băla a fost demis din funcția de șef al ANP în urma unor declarații legate de planurile unor rețele teroriste de eliberare a anumitor lideri interlopi din închisorile românești.

Ioan Băla a fost schimbat din funcția de director general al ANP de către ministrul Justiției, Titus Corlățean, la sfârșitul lunii mai a acestui an, în urma unor afirmații legate de dejucarea planurilor unor rețele teroriste de a elibera anumiți lideri interlopi din sistemul de detenție românesc.

 Chestorul de penitenciare a fost demis din funcție la numai câteva ore după ce a făcut aceste declarații legate de destructurarea rețelelor teroriste.

Băla a revenit însă în funcția de director al Penitenciarului Timișoara, post pe care l-a ocupat vreme de 11 ani, din 1997 până în 2008, când a fost numit în fruntea ANP. Acesta activează în sistemul penitenciar încă din anul 1986.

sursa : timis online

2 comentarii:

Anonim spunea...

UN IMPOSTOR CE SI A FACUT AVERE DIN FONDURILE PUSCARIEI , UN MARE CIORDITOR...
SI DE AR FI FOST DOAR ASTA ...DAR E MULT MAI GRAV DECIT ISI POATE INCHIPUI UN OM SANATOS LA CAP...

Haiduc spunea...

UN OM DE NIMIC, IUDA VINZATORUL!
SI A FACUT AVERE DIN FURAT , UN MAFIOT, UNUL CAMUFLAT CU DIPLOME SI DECLARATI DE AVERE FALSE, ASTEA TOTUSI NIMIC FIIND FATA DE LIPSA DE CARACTER CE O ARATA FATA DE O NATIUNE INTREAGA ( o natiune bolnava in prezent, imbolnavita de cei ca e si prietenii lui de joaca).
EXISTA CINEVA SUS SI PENTRU JUDECATA TA!