sâmbătă, 7 mai 2011

Departamentul pentru Lupta Antifrauda (DLAF) - confirma ancheta de la Penitenciarul Targsor

Departamentul pentru Lupta Antifrauda (DLAF) ne-a confirmat ca la Penitenciarul de femei de la Targsor se deruleaza o actiune de control privitoare la modul de utilizare a fondurilor europene obtinute pentru un proiect al carui beneficiar a fost inchisoarea prahoveana. "DLAF a demarat o misiune de control privind modul de obtinere, derulare si utilizare a fondurilor alocate proiectului , contract nr. POSDRU/84/6.1/S/57840, finantat prin Fondul Social European – Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013", se mentioneaza in raspunsul Biroului de presa al Departamentului pentru Lupta Antifrauda, adresat cotidianului Prahova. "Dupa finalizarea verificarilor, in functie de aspectele rezultate, Nota de control va fi inaintata organelor competente", precizeaza reprezentantii DLAF.
La inceputul acestui an, presedintele Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitrascu, a inaintat o sesizare pe adresa Departamentului pentru Lupta Antifrauda, prin care directorul penitenciarului Targsor, Mihaela Puscas, era invinuita de presupusa folosire defectuoasa a fondurilor europene. Mai mult, liderul FSANP a depus, la inceputul acestei saptamani, si o plangere penala catre Directia Nationala Anticoruptie impotriva directorului Penitenciarului de femei Targsor, comisarul de penitenciare Mihaela Puscas. Aceasta este acuzata ca ar fi savarsit mai multe infractiuni: conflict de interese, abuz in serviciu contra intereselor publice si conflict de interese contra intereselor financiare ale Comunitatii Europene. In textul plangerii, liderul FSANP, Sorin Dumitrascu, atrage atentia asupra unor presupuse "activitati cu caracter penal" savarsite de directorul Penitenciarului Targsor, Mihaela Puscas. "Directorul Penitenciarului de Femei Targsor, Mihaela Puscas, a semnat la 06.07.2010 un contract de prestari servicii, in valoare de 425.000 lei (aproximativ 100.000 euro) cu concubinul domniei sale, fapta ce constituie infractiune".
Violeta STOICA
Sursa : ziarulprahova

Niciun comentariu: